Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:12 15 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La UMC se practică scărpinatul la urechea stângă cu mâna dreaptă Sindicatul angajează pensionari, dar îi plăteşte Universitatea

ro

08 Oct, 2010 02:10 4881 Marime text
cap_6.jpgÎn paginile Monitorului Oficial al României publicat în urmă cu câteva zile a fost publicat anunţul unei firme numită Master Sind Activ SRL Constanţa.

La prima vedere, denumirea nu spune nimic, însă, la o privire mai atentă, putem observa că fondatorul societăţii este Sindicatul Liber din Universitatea Maritimă Constanţa (SLUMC), care a adus un capital de 200 de lei. Administratorul firmei este chiar preşedintele SLUMC, Ion Omocea. Sediul SC Mind Sind Activ SRL se află într-o cameră din Căminul A2 al Universităţii, iar în ceea ce priveşte domeniul de activitate, firma se ocupă cu activităţi de servicii suport pentru învăţământ. Existenţa acestei firme a ridicat numeroase semne de întrebare şi nelămuriri. Iar cel care a răspuns la aceste interpelări a fost rectorul Universităţii Maritime Constanţa, Cornel Panait. „Acest Sindicat a fost înfiinţat pentru ca nimeni să nu poată să inducă bănuiala că firma a fost înfiinţată pentru beneficiul unei anumite persoane. În acest sindicat sunt înscrişi toţi cei 90 angajaţi din universitate, de la cadrele didactice, la personalul administrativ", a spus Cornel Panait.

Oportunitate pentru pensionarii militari

Prin intermediul acestei firme ar urma să fie reangajate persoanele care au fost disponibilizate în urma deciziilor legale conform cărora persoanele care erau pensionare nu mai puteau fi şi angajate. „În cadrul Universităţii existau o serie de discipline care erau predate de către foste cadre militare, pensionate, care, ulterior, au fost concediate. Însă, vârsta la care un militar iese la pensie este una mult mai scăzută decât a unei alte persoane. Dacă vom primi acordul de la minister, atunci vom face în aşa fel încât să îi reangajăm pe aceştia prin firma care a fost făcută. Se va organiza, la momentul respectiv, un concurs la care poate participa oricine îndeplineşte criteriile pe care le vom fixa", a precizat Cornel Panait. Cadrele didactice urmează să fie plătite din banii facultăţii. „Presupunând că avem aprobarea utilizării unei firme de servicii suport pentru învăţământ, salariile vor fi plătite de către Universitate, dar profesorii vor fi angajaţii firmei sindicatului, iar salariul va fi acelaşi cu cel pe care îl primesc toţi profesorii de la UMC", a concluzionat Cornel Panait.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Che Guevara 08 Oct, 2010 06:37 Vorba cintecului "VINOVATI FARA VINA CER SA SE FACA LUMINA". Treaba e imputita rau pardon e incilcita. Chiar nu stiu cine trebuie sa faca lumina ca la mijloc sunt BANI NEGRI. De aceea s-a imprumutat BOC de la FMI.