Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:48 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La Năvodari vor fi taxe şi impozite mai mici

ro

26 Jan, 2011 01:36 2023 Marime text
cap_3.jpgPrimarul Nicolae Matei îi înştiinţează pe năvodăreni că în 2011 vor achita anumite taxe şi impozite locale mai mici decât anul trecut.

Navodari_taxe_Nicolae_Matei_002.jpgEdilul năvodărean a precizat însă că nu toate birurile vor fi micşorate, cele mai multe urmând să rămână la nivelul din 2010. „Nu putem să le micşorăm pentru că nu ne permite legislaţia", a precizat Matei. Chiar dacă anul trecut, printr-o ordonanţă de urgenţă, taxele şi impozitele au fost majorate cu 25%, administraţia locală a venit cu anumite facilităţi pentru cetăţeni. „Impozitele pe locuinţe pornesc de la 62 de lei pentru o garsonieră şi ajung până la 1.960 de lei pentru o casă parter plus etaj pe 100 de metri de teren. Sunt mai multe decizii pe care le-am luat, potrivit cărora locuitorii sunt scutiţi, de exemplu, 100% de la plata impozitului pe o perioadă de cinci ani, dacă fac reparaţii la acoperiş sau la subsol cu firme autorizate. Au reducere 50% de la impozit dacă îşi schimbă ferestrele cu termopan, pentru a se face economie la căldură. Acordăm în continuare 50% reducere la transportul elevilor pe ruta Năvodari - Constanţa, iar pentru transportul cadrelor didactice, acelaşi procent. În plus, la începutul fiecărui an şcolar, dăm elevilor rechizite de 80 de lei, iar cei care beneficiază de ajutor social sunt scutiţi de impozit", a mai adăugat primarul Năvodariului.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii