Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:16 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cernavodă cere compensaţii financiare la înfiinţarea unităţilor 3 şi 4 ale CNE

ro

06 Dec, 2008 02:30 1066 Marime text

CNE2.jpgSNN nu a dat niciun răspuns, drept urmare Consiliul Local a aprobat înfiinţarea taxei de poluare şi risc

Primăria oraşului Cernavodă a organizat, joi seara, o dezbatere publică ce a pus în discuţie, printre alte subiecte de interes pentru comunitate, şi construcţia reactoarelor nucleare 3 şi 4.

Totodată, s-a discutat şi despre extinderea depozitului de deşeuri radiocative, înfiinţarea comitetelor locale de informare şi aplicarea taxei de poluare şi risc. Au fost prezenţi la discuţii atât locuitorii oraşului, cât şi reprezentanţi ai instituţiilor din domeniul nuclear. Astfel, au participat: directorul general adjunct al SNN (Societatea Naţională Nuclearelectrica), Ionel Bucur, directorul din cadrul CNCAN, Alexandru Rodna, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Cristian Darie, precum şi proaspătul deputat Cristina Dumitrache. De asemenea, la dezbatere au participat şi reprezentanţi ai firmelor contractoare care îşi desfăşoară activitatea pe platforma CNE, dar şi cadre didactice şi consilieri locali.
„Este foarte important ca cetăţenii din Cernavodă să fie informaţi şi consultaţi în ceea ce priveşte deciziile care sunt luate în oraşul lor. Orice comunitate europeană este mai întâi consultată şi apoi se ia decizia amplasării unor obiective nucleare în zonă", a declarat, în deschiderea evenimentului, primarul Mariana Mircea. Ea a precizat totodată că statele - comunităţile europene în vecinătatea cărora sunt amplasate obiective nucleare - primesc compensaţii. Edilul a făcut referire la Slovenia, Spania şi Japonia. „De ce acest model european să nu fie aplicat şi aici, la Cernavodă, o comunitate care are  obiective nucleare şi depozite de deşeuri radioactive?", a mai spus primarul.
SNN a solicitat Primăriei Cernavodă obţinerea autorizaţiei de construire pentru obiectivele nucleare 3 şi 4. Pentru începerea lucrărilor de construcţie, pe lângă alte avize şi acorduri, este nevoie şi de avizul favorabil al primarului.

Locuitorii cer prioritate la angajare


Primarul Mariana Mircea a transmis SNN că acest aviz va fi dat în condiţiile în care SNN va organiza cel puţin trei dezbateri publice privind construcţia unităţilor 3 şi 4, va susţine înfiinţarea Comitetului local de informare şi va oferi comunităţii din Cernavodă compensaţii financiare similare altor municipalităţi europene. Potrivit reprezentanţilor primăriei, SNN nu a transmis niciun răspuns administraţiei locale, de aceea s-a luat decizia organizării unei dezbateri publice şi înfiinţării, prin hotărâre de consiliu, a unei taxe de poluare şi risc ce se va aplica societăţilor care desfăşoară activităţi în domeniul nuclear.
Problemele pe care cernăvodenii  le-au pus în discuţie în cadrul dezbaterii au fost ca locuitorii oraşului să aibă prioritate la angajare în unităţile 3 şi 4 şi ca elevii din licee să fie pregătiţi în acest domeniu pentru a se putea angaja la rândul lor. De asemenea, ei au solicitat ca toţi locuitorii să beneficieze de utilităţi şi de reduceri la plata acestora. Ei au susţinut taxa de poluare şi risc, precizând că fondurile obţinute astfel sunt necesare pentru repararea infrastructurii, extinderea şi modernizarea parcului central şi pentru alte obiective de interes ale comunităţii locale.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii