Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:38 15 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Blaga „Traian Basescu, singura varianta PD-L pentru prezidentiale"

ro

16 May, 2009 14:55 981 Marime text
Singura variantă a PD-L pentru algerile prezindeţiale este Traian Băsescu. Afirmaţia îi aparţine lui Vasile Blaga, secretarul general al PD-L, şi a fost făcută în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Târgul Mureş. Potrivit Mediafax, Blaga a spus că democrat-liberalii „nici nu se gândesc la o altă variantă" pentru prezidenţiale, în afară de Băsescu, pe care îl vor susţine, deşi în programul de la constituirea PDL nu a mai fost trecută prevederea în acest sens. „În programul PD", a explicat Blaga, „exista prevederea că îl vom susţine pe domnul Traian Băsescu în campania electorală din 2009. La cerinţa domniei sale, atunci când am realizat programul fuziunii PD-L, nu am mai trecut această prevedere, pentru că spunea să lăsăm şansa celui mai bine plasat dintre liderii partidului la o potenţială candidatură". Mai mult, Blaga a precizat că, la ora actuală, nu există în România niciun alt om mai bine plasat decât Traian Băsescu. „Convingerea mea", a spus Blaga, „e că domnul Băsescu va candida şi va fi susţinut de PDL. Desigur, dânsul va lua decizia". „Nici nu ne gândim la altă variantă, dar, în sfârşit", a conchis secretarul general al PD-L.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii