Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:40 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cozma intentioneaza sa ceara CSM sa faca verificari in dosarele penale in care a fost implicat

ro

16 Feb, 2008 00:00 667 Marime text
Fostul lider al minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, care a fost condamnat la 18 ani de detentie pentru actiunea minerilor din 1991, cand Guvernul Petre Roman a fost rasturnat, a sustinut, vineri, ca vrea sa ceara CSM sa verifice dosarele penale in care a fost implicat. "Voi solicita Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) sa faca o ancheta privind modul de solutionare a tuturor dosarelor in care am fost implicat", a spus Cozma, prezent la Curtea de Apel Bucuresti, pentru procesul intentat statului in legatura cu reincarcerarea sa dupa ce presedintele la gratiat. Potrivit procedurii, orice neregula in actul de justitie sau in conduita unui magistrat poate fi reclamata la CSM in termen de un an de la constatare. Pe de alta parte, Cozma a declarat ca are de gand "sa-l dea" pe fostul presedinte Ion Iliescu, spunand ca acesta "nu a reprezentat vreodata ceva pentru el". "Sigur toate la timpul lor. Este responsabil si, probabil, va fi dat in judecata si de alte institutii. Pentru mine Iliescu nu a reprezentat vreodata ceva. Este penibil si incredibil ca atunci cand ii ajunge cutitul la os justitia sa se schimbe. Nu au stiut ca este civil", a precizat Cozma. El a facut referire la modificarile legislative survenite unei decizii din vara anului trecut a Curtii Constitutionale, care a statuat ca civilii pot fi cercetati si judecati doar de magistrati civili, motiv pentru care dosarele mineriadei si revolutiei de la Sectia Parchetelor Militare au fost preluate de procurori civili. In 7 decembrie anul trecut, procurorul general al Romaniei, Laura Codruta Kovesi, anunta ca a infirmat solutia de punere sub urmarire penala a fostului presedinte Ion Iliescu in dosarul mineriadei din 1990. Anchetatorii au admis contestatia privind forma si fondul solutiei initiale data de general magistrat Dan Voinea. Profesorul de drept procesual penal Ioan Neagu, avocatul lui Ion Iliescu, a facut plangere impotriva solutiei de incepere a urmaririi penale data de generalul Dan Voinea, fostul sef al Sectiei Parchetelor Militare (SPM), la o saptamana de la decizia din 20 iunie 2007 a Curtii Constitutionale, potrivit careia procurorii militari nu pot ancheta civilii. Oficial, magistratul militar Voinea a anuntat din vara anului 2005 punerea sub acuzare a lui Iliescu si a altor persoane, insa, de abia in 27 iunie2007 fostul presedinte a semnat procesul-verbal prin care i s-a adus la cunostinta invinuirile, desi mai fusese audiat la SPM de trei ori inainte. In seara de 13 iunie 1990, grupuri numeroase de mineri din Valea Jiului au venit in Bucuresti, pentru "a restabili ordinea in Capitala", dupa ce fusesera incendiate si devastate sediile Politiei, Ministerului de Interne si Televiziunii Romane. In urmatoarele doua zile, minerii inarmati cu rangi, topoare si bate au devastat sediile unor partide din opozitie si pe cel al Facultatii de Arhitectura, precum si alte locuri din apropierea Pietii Universitatii, decretata de catre studenti "kilometrul zero al democratiei". In acest loc, timp de peste 50 de zile, bucuresteni si nu numai au manifestat fata de politica dusa de FSN si de liderul sau, Ion Iliescu. In dimineata de 13 iunie 1990, politistilor li s-au ordonat "sa curete Piata Universitatii", ceea ce a generat conflicte violente intre fortele de ordine si manifestanti. Ulterior, au venit si minerii pentru "a ajuta la curatenie". In perioada 13-15 iunie 1990, au fost ridicati din Piata Universitatii aproximativ o mie de tineri, din care pentru 182 au fost emise mandate de arestare preventiva.

Scris de: {autor}MFX{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii