Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:40 14 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

PRM saluta pozitia Comisiei Europene privind Romania

ro

08 Oct, 2004 00:00 705 Marime text
Partidul Romania Mare saluta decizia Comisiei Europene de a acorda Romaniei statutul de economie de piata functionala. Reprezentantii PRM considera ca meritul pentru aceasta realizare apartine intregii clase politice si, in primul rand, cetateanului roman, care a fost saracit si umilit sistematic de toate guvernarile postdecembriste. "Solicitam Guvernului PSD sa reziste tentatiei de a considera ca a avut o contributie importanta la obtinerea acestui statut. Nu ne face placere sa reamintim actualului Executiv ca Bulgaria a obtinut aceasta recunoastere inca de acum doi ani si a incheiat negocierile de aderare in luna iunie a acestui an", a declarat presedintele Organizatiei judetene a PRM, Radu Comanici. Liderul local al PRM a remarcat faptul ca, pana in prezent, Romania a acumulat intarzieri substantiale, nu a finalizat inca negocierile, iar Guvernul este sanctionat constant din cauza coruptiei si abuzurilor pe care le patroneaza. "Actualul Raport al Comisiei Europene consemneaza alarmanta generalizare a coruptiei in cadrul tuturor institutiilor statului si incalcarea sistematica a libertatii presei. Dupa ce a fost repetent doi ani la rand, Guvernul a trecut in sfarsit clasa, profitand si de indulgenta deosebita a examinatorilor. Sper ca Executivul nu asteapta o rasplata pentru propria sa incompetenta, au precizat reprezentantii PRM.Romania continua sa indeplineasca criteriul politic de aderare, indeplineste criteriul de economie de piata functionala, insa coruptia continua sa fie serioasa si larg raspandita si trebuie luate masuri in continuare pentru atingerea criteriilor UE, arata concluziile Raportului de tara al Comisiei Europene, date publicitatii la Bruxelles.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii