Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:33 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un fost senator PSD de Constanţa, implicat în dosarul furtului de bijuterii

ro

06 Dec, 2010 02:10 4219 Marime text
cap_3.jpgProcurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au trimis în judecată doi indivizi bănuiţi că ar fi pus la cale furtul din seara zilei de 29 octombrie, când proprietarul unui magazin a rămas fără patru kilograme de bijuterii.

Ghioc_mascati_cagule_2.jpgPe data de 6 noiembrie, poliţiştii Secţiei 2, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa şi beneficiind de sprijinul ofiţerilor din cadrul Biroului Investigaţii Criminale şi al ofiţerilor DGIPI i-au depistat şi identificat pe Costel Simioneasa, de 23 de ani, Ali Memet, de 23 de ani, ambii din Constanţa, şi pe Nicu Ştefan Ghioc, de 26 de ani, din Ovidiu, bănuiţi fiind că pe data de 29 octombrie i-ar fi furat lui Asis Ecuan patru kilograme de bijuterii. La finalul percheziţiilor efectuate la casele indivizilor, oamenii legii au spus că au recuperat 400 de grame de bijuterii din aur, precum şi sume de bani, (12.000 de dolari, 2.000 de euro precum şi lei). Ulterior controlului domiciliar, Simioneasa şi Ghioc au fost reţinuţi şi prezentaţi Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă, instanţa admiţând propunerea. Memet Ali este cercetat în stare de libertate, însă nu are voie să părăsească localitatea de domiciliu. Zilele trecute, mai exact pe 3 decembrie, Tribunal Constanţa le-a menţinut lui Simioneasa şi lui Ghioc starea de arest, termenul pe fond fiind stabilit pentru data de 17 decembrie. Nicu Ştefan Ghioc s-a mai aflat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Poliţiei Judeţului Constanţa.

Declaraţii false

Pe data de 2.10.2010, tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore, acuzat fiind că a furat opt automobile pe care ulterior le-a dezmembrat. Interesant este că, potrivit dosarului 17790/118/2010, aflat pe rolul Tribunalului Constanţa, Ghioc şi Simioneasa sunt inculpaţi, iar SC Olgun Expres şi SC Agrodelta Sireasa SA figurează ca părţi civile. Dacă despre societatea comercială Olgun Expres SRL nu putem spune decât că a sprijinit financiar organizaţia PSD Constanţa, Agrodelta Sireasa este o firmă cu „greutate". Mai exact, unitatea, care are sediul în Tulcea, este condusă de fostul senator PSD Constanţa, Traian Rece. La jumătatea lunii septembrie, jurnaliştii de la România Liberă arătau că Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură a demarat procedura de executare silită a societăţii conduse de Traian Rece pe motiv că acesta nu a cultivat terenul din Delta Dunării (10.000 de hectare), concesionat de la Consiliul Judeţean Tulcea, dar a depus declaraţii false pentru subvenţionarea culturilor, Agrodelta Sireasa având de restituit la buget 1,2 milioane de lei

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Pilat din Pont 06 Dec, 2010 09:19 Cinei tare si mai tare decat PSD - ul din parcare ( CJC sau PMC ).