Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:57 19 08 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Terenurile din Cernavoda, „sacrificate" pentru autostrada Bucuresti - Cernavoda

ro

15 Aug, 2009 02:09 1891 Marime text
cap_1.jpgPreluarea miilor de metri pătraţi se va face, cel târziu, până pe 12 septembrie

Mai mult de 11.000 de metri pătraţi din Cernavodă vor fi „sacrificaţi" în favoarea autostrăzii Bucureşti -Cernavodă. Guvernul a decis ca 11.027,17 de metri pătraţi din domeniul privat al statului şi din administrarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor - Agenţia Domeniilor Statului, din municipiul Cernavodă, să treacă în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.

Potrivit Hotărârii de Guvern nr. 893/05.08.2009, la baza acestei decizii a stat „realizarea obiectivului de interes naţional «Autostrada Bucureşti-Cernavodă, Secţiunea 4 Drajna-Feteşti şi Secţiunea 5 Feteşti-Cernavodă»". Hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 562 din 12 august 2009. Concret, este vorba despre „transmiterea unei suprafeţe totale de teren de 11.027,17 mp din domeniul privat al statului şi din administrarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale - Agenţia Domeniilor Statului în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA a obiectivului de interes naţional «Autostrada Bucureşti - Cernavodă, Secţiunea 4 Drajna Feteşti şi Secţiunea 5 Feteşti -Cernavodă»".

cernavoda_panorama2__terenu.jpgTeren cu destinaţie unică

Totodată, prin aceeaşi hotărâre de guvern, s-a stabilit că suprafaţa de teren dată astfel în administrare nu poate primi altă destinaţie. Nu în ultimul rând, se arată că „predarea-preluarea suprafeţei de teren prevăzute se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare". Cu alte cuvinte, trecerea terenului respectiv urmează să se facă cel mai târziu până pe data de 12 septembrie. Toate parcelele care intră în componenţa suprafeţei de peste 11.000 mp care va fi transmisă Ministerului Transporturilor fac parte din extravilanul municipiului Cernavodă, iar primul lot, din „categoria de folosinţă PDT", este de 657,32 mp şi face parte din Parcela TF 487, lotul 1 şi lotul 2, cu numărul cadastral 116. Totodată, în suprafaţa transmisă Ministerului Transportului sunt cuprinşi şi 7170,15 mp din „categoria de folosinţă P", fiind vorba despre Parcela PS 503/1, lotul 12, cu numărul cadastral 117. Cel de-al treilea teren face parte din categoria de folosinţă PDP, este în suprafaţă de 1.544,39 mp şi este vorba despre Parcela TZ 459/1, lotul 14, numărul cadastral 119. Ministerul Transporturilor va beneficia şi de terenul în suprafaţă de 617,39 mp din Parcela TZ 459/2, lotul 15, cu numărul cadastral 120 şi categoria de folosinţă PDP. Nu în ultimul rând, în administrarea MT va mai intra şi Parcela PP 483, lotul 13, număr cadastral 118, în suprafaţă de 1.037,92 mp, din extravilanul municipiului Cernavodă, categoria de folosinţă PDP.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii