Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:47 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sute de jandarmi lucreaza pentru linistea constantenilor

ro

22 Jan, 2004 00:00 621 Marime text
Militarii din cadrul Comandamentului Teritorial de Jandarmi Constanta au inregistrat in decursul anului 2003 rezultate excelente, demonstrand, inca o data, daca mai era nevoie, ca reprezinta o arma redutabila in lupta de combatere a criminalitatii. Datorita activitatii lucratorilor din cadrul Comandamentului Teritorial de Jandarmi al Judetului Constanta, infractionalitatea a inregistrat o scadere serioasa fata de anii trecuti. Implicit, a crescut increderea constantenilor in aceste forte de ordine si strazile municipiului au devenit mai sigure ca altadata. Realizarile anului trecut, proiectele pe 2004, dar si neajunsurile pe care le intampina aceasta arma au reprezentat subiectul unui interviu, la intrebarile noastre raspunzand colonelul Gheorghe Harabor, seful de Stat Major al Comandamentului Teritorial de Jandarmi Constanta.Reporter: Cum comentati rezultatele inregistrate de Comandamentul Teritorial de Jandarmi Constanta in anul ce a trecut? A fost un an mai bun decat cei precedenti?Gheorghe Harabor: Suntem multumiti de rezultatele obtinute in 2003, comparativ cu anul 2002. A fost pentru noi cel mai bun sezon estival, din punctul de vedere al eficientei activitatilor si misiunilor desfasurate. Aprecierea generala pentru sezonul estival a fost diminuarea cu aproximativ 50% a fenomenului infractional, comparativ cu anul 2002. Mai mult, in acest an, avand la baza obiectivele cuprinse de programele guvernamentale pe linie de ordine publica si de dispozitiile primite de la Comandamentul National al Jandarmeriei, ne-am concentrat eforturile pentru indeplinirea cu eficienta sporita a atributiilor si competentelor ce ne revin. Directiile principale de efort au fost reprezentate de cresterea capacitatii de actiune si a operativitatii in interventie. Pentru indeplinirea obiectivelor stabilite in programele de actiune efectivele destinate misiunilor de ordine publica au fost suplimentate cu 20% fata de anul precedent. De asemenea, numarul misiunilor si actiunilor specifice executate a crescut cu 60%, eficienta acestora fiind cu aproximativ 70% superioara anului 2002.Rep.: In ce au constat efectiv rezultatele pozitive ale acestor programe de actiune de care vorbeati mai devreme?G.H.: Un program de real succes a fost "Scoli si parcuri in siguranta", in cadrul caruia s-a actionat pentru organizarea unor activitati cu caracter preventiv, pentru combaterea delincventei juvenile si a altor fapte ilicite desfasurate in zona acestor institutii. Astfel, s-a luat masura asigurarii ordinii publice in zonele in care functioneaza 286 de unitati de invatamant, in 43 de localitati, si in 31 de parcuri si locuri de agrement, in medie aceste obiective fiind zilnic pazite de 370 de jandarmi. Au fost identificati astfel 31 de autori ai unor infractiuni flagrante si s-au aplicat 1718 sanctiuni contraventionale, in valoare de aproape doua miliarde lei. Un alt program de real succes a fost "Strazi linistite, oras sigur". In cadrul acestuia au fost depistati si retinuti 42 de autori ai unor infractiuni flagrante si s-au aplicat 1979 sanctiuni contraventionale, in valoare de aproape doua miliarde.Rep.: Ce rol ati avut in ceea ce priveste paza si protectia militarilor americani cantonati anul trecut in statiunile Mamaia si Eforie Nord?G.H.: In perioada martie-iunie, am asigurat paza a 11 hoteluri in care erau cantonati militari americani. In aceasta perioada, efectivele noastre au mai asigurat ordinea publica la 18 vizite ale unor inalti demnitari straini si romani, la 32 de marsuri, mitinguri si alte activitati cu caracter protestatar, 199 manifestari cu caracter sportiv si 120 de manifestari cu caracter cultural-religios, artistic si promotional.Rep.: Care sunt proiectele si obiectivele comandamentului pentru anul acesta?G.H.: In anul 2004, directiile prioritare de activitate pentru comandamentul nostru vor consta, in primul rand, in sporirea efectivelor de jandarmi la asigurarea ordinii publice in judet (extinderea sectiilor si posturilor). In judet au fost infiintate deja o parte din aceste structuri, urmand ca in perioada viitoare sa mai constituim alte asemenea sectii si posturi, pentru o mai buna acoperire a intregului judet cu structuri teritoriale de ordine publica. In anul ce a trecut au fost infiintate 17 sectii si 14 posturi de jandarmi, iar anul acesta urmarim infiintarea altor patru sectii si a 12 posturi, existand numeroase solicitari in toate cele cinci judete din zona de responsabilitate a Comandamentului Teritorial. O alta directie prioritara de actiune pentru 2003 a comandamentului o va constitui perioada sezonului estival, in care avem misiunea de a asigura ordinea publica in toate statiunile de pe litoral. Asta inseamna ca vor fi implicate toate efectivele din judet, suplimentate cu jandarmi din alte zone, detasati pe litoral. O alta directie a acestui an va fi cea pe linia prevenirii sustragerii din conductele petroliere, din magistralele de transport apartinand Conpet si Petrotrans. Anul trecut am executat pe aceasta linie 24.185 de actiuni specifice, cu angajarea zilnica a peste 300 de jandarmi. In acest fel au fost descoperite si dezafectate 28 de instalatii artizanale si au fost retinute 17 persoane care au sustras produse petroliere sau au savarsit infractiuni legate de acest domeniu. S-au recuperat peste doua tone de benzina, una de motorina si 20 de titei. Din nefericire, grupurile bine organizate de infractori incearca in continuare sa sustraga combustibil din aceste conducte, iar aceste intentii trebuie dejucate de catre jandarmi.Rep.: Cati jandarmi fac parte, la ora actuala, din randurile Comandamentului Teritorial?G.H.: In acest moment, in Constanta, care este unul dintre judetele cu cea mai mare incarcatura de misiuni si obiective, sunt aproximativ 2000 de jandarmi. Exceptand lunile de vara, pentru misiunile pe care le avem, acest numar este suficient.Rep.: Care sunt neajunsurile pe care le intampina in prezent Jandarmeria constanteana?G.H.: Problema cea mai importanta este asigurarea de conditii noilor structuri recent infiintate. Ni s-au pus la dispozitie spatii, dar mai avem probleme legate de mijloacele de transport pentru interventii, de cele de legatura. Dotarea tehnica va trebui insa sa fie facuta de minister, pentru ca cei de acolo sunt cei care repartizeaza aceste bunuri. Sa speram ca vom primi aceste bunuri. Este vorba despre mijloace de mare capacitate, masini de teren pe care le asteptam.Rep.: La ultima vizita efectuata la Constanta, adjunctul pe linie de Serviciu de Ordine Publica din cadrul Comandamentului National, generalul de brigada Gavril Pop, a declarat ca se fac demersuri ca in acest an sa fie interzisa patrularea in oras cu pistoale mitraliera. In acest moment, la Constanta, jandarmii patruleaza tot cu acest tip de arme?H.G.: Serviciul pe timp de noapte se executa si cu pistol mitraliera. Unul dintre cei doi membri ai patrulei este dotat cu o astfel de arma, dar sunt arme de manevra. In momentul in care vom avea asigurate pistoale pentru tot efectivul, aceste pistoale vor disparea din dotarea jandarmului care patruleaza in oras. Este vorba despre pistoale "Carpati", de care dispun si politistii.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii