Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:06 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şeful Poliţiei Amzacea, operat Căruţaşul care a băgat doi poliţişti în spital are dosar penal

ro

14 Jun, 2011 01:00 2452 Marime text
accident_sursa_Realitatea.jpgCăruţaşul implicat în accidentul rutier din data de 10 iunie, în urma căruia Ştefan Dumitru, şeful Postului de Poliţie din Amzacea, şi subalternul acestuia, Petre Valerică, au ajuns la spital, s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Aflat internat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, comandantul Poliţiei din Amzacea a fost supus unei intervenţii chirurgicale.

În urma cercetărilor efectuate, lucrătorii Serviciului Rutier Constanţa au stabilit că vineri seara, pe drumul naţional 38, ce leagă municipiul Constanţa de oraşul Negru Vodă, a avut loc un accident rutier, incident în care a fost implicat, iniţial, conducătorul unui moped şi un căruţaş. Poliţiştii de la Rutieră spun că mopedul a lovit una dintre roţile căruţei, după care s-a răsturnat. Ştefan Dumitru, şeful Postului de Poliţie din localitatea Amzacea nu a mai putut evita mopedul aflat pe partea carosabilă, pe care l-a lovit, după care s-a oprit într-un copac. În Loganul Poliţiei se mai afla şi Petre Valerică, adjunctul lui Ştefan Dumitru. Ambii poliţişti au fost duşi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Sâmbătă, comandantul Poliţiei din Amzacea a fost supus unei intervenţii chirurgicale, în timp ce adjunctul său a fost externat. Rutieriştii spun că vinovat de producerea accidentului se face căruţaşul, deoarece nu avea voie să circule cu atelajul hipo pe drumul naţional. De altfel, pe numele individului a şi fost deschis un dosar penal. Urmează ca expertiza să stabilească circumstanţele în care a avut loc accidentul, precum şi gradul de vinovăţie al fiecărui conducător implicat. Precizăm că Petre Valerică a fost şeful Poliţiei din Bărăganu. Poliţistul a fost cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals material în înscrisuri oficiale, însă a fost scos de sub urmărire penală, întrucât faptele comise de acesta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. Cu toate acestea, Valerică a primit o amendă administrativă în cuantum de 1.000 de lei. Procurorii au mai stabilit că presupusa luare de mită de care a fost acuzat fostul comandant al Poliţiei din Bărăganu nu a existat.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Timofte Petrea 22 Jul, 2012 14:39 In viata totul se plateste. Mi-a fost jefuita masina in amzacea am prins faptasii iam dus la politie politia mi-a recuperat banii de la hoti , insa nu mi ia dat spunand ca trebuie sa ma adresez la instanta de judecata, urmare a celor intamplate nu am mai avut bani nici sa alimentez masina cu combustibil, ce sa mai zic MA JEFUIT SI POLITIA asa da politie romana.