Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:41 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se „ceartă" pe acte Mazăre l-a dat în judecată pe Igaş

ro

19 Nov, 2011 01:00 1776 Marime text
05-Igas.jpgProces de zile mari la Curtea de Apel Constanţa, unde în urmă cu două zile a fost înregistrată acţiunea înaintată de Primarul Municipiului Constanţa împotriva Ministerului Administraţiei şi Internelor, Constantin Traian Igaş. Litigiul deschis de primăria cârmuită de Radu Mazăre are ca obiect anularea unui act administrativ şi a fost înregistrat pe rolul Secţiei contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Constanţa sub numărul 1282/36/2011.

Părţi în dosar sunt, de o parte, Municipiul Constanţa prin primar şi Primarul Municipiului Constanţa, în calitate de reclamanţi, iar de cealaltă parte se situează Ministrul Administraţiei şi Internelor Constantin Traian Igaş şi Ministerul Administraţiei şi Internelor. Înregistrat pe 16 noiembrie, procesul are prima înfăţişare stabilită pe data de 8 decembrie 2011, de la ora 9.00, la completul C1 Fond al Secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel. De altfel, poate nu este de trecut cu vederea faptul că, potrivit presei centrale în cursul verii trecute, la sfârşitul lunii august, ministrul Internelor declara cu privire la primarul Radu Mazăre şi la viziunea acestuia despre turismul pe litoral că „s-a gândit şi la domnul Ponta, care este foarte nefericit, să încerce să-l facă mai puţin fericit, oferindu-i droguri, oferindu-i ţigări cu anumit conţinut de substanţe pe care noi încercăm să le combatem zi de zi, probabil cu un conţinut de etnobotanice". Dincolo însă de acest aspect, vom reveni cu detalii cu privire la litigiul între instituţiile lui Mazăre şi Igaş, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii