Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:25 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Români sechestraţi la bordul navei

ro

21 Nov, 2008 02:28 813 Marime text

Şase marinari români sunt reţinuţi la bordul a trei vase ale unei companii italiene aflate în faliment. Oamenii sunt păziţi cu soldaţi să nu părăsească vaporul.

Deşi navigatorii au toate condiţiile şi nu le lipseşte nimic, aceştia nu pot pleca acasă. Conform declaraţiilor lui Adrian Mihălcioiu, reprezentantul Federaţiei Transportatorilor, firma Puglia Navigazione, din Italia, a intrat în faliment, iar cele trei nave ale sale au fost arestate în diferite porturi europene. Două dintre acestea se află în Italia, la Augusta şi Genova, iar una este arestată în portul francez Toulon. Oamenii nu şi-au mai primit banii din luna septembrie, însă, din fericire, cei aflaţi pe vaporul acostat în Genova au reuşit să plece acasă. În Toulon, situaţia este mai rea pentru navigatorii români. Aceştia sunt păziţi de soldaţi francezi care nu-i lasă să plece de la bord până ce nu se finalizează operaţiile de lichidare a firmei falimentare. Armatorii au alocat sume pentru hrana şi întreţinerea oamenilor pe vase, până la finalizarea procedurii, însă aceştia nu pot veni acasă şi sunt blocaţi în porturi din luna septembrie. După ce toate navele vor fi vândute, iar banii vor fi recuperaţi, marinarii îşi vor primi, şi ei, salariile pentru lunile restante.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii