Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:15 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Radu Mazare „Dosarul meu a stat patru ani la DNA"

ro

17 Dec, 2008 02:52 1091 Marime text

dna_radu_mazare_056.jpgProcesul Mazăre-DNA s-a amânat, ieri, tot pentru pregătirea apărării

„Eu sunt liniştit că dosarul a ajuns în instanţă şi am încredere în judecători. La dosar nu există probe, sunt numai fabulaţii. De aceea a stat la DNA patru ani". Aceasta a fost declaraţia pe care primarul Radu Mazăre a dat-o, ieri, în faţa Curţii de Apel Bucureşti, unde este judecat pentru fapte de corupţie.

dna_radu_mazare_083.jpgDupă cum era de aşteptat, dosarul, care a ajuns să fie cunoscut drept „afacerea Mazăre - DNA", din cauza multiplelor sale ramificaţii, s-a amânat din nou, pentru a doua oară consecutiv. Motivele acordării unui nou termen, de data aceasta, au fost, practic, identice cu cele care au stat la baza primei amânări. Primăria Constanţa nu a fost citată corect şi, în acelaşi timp, mai mulţi dintre acuzaţi au cerut un răgaz să-şi angajeze avocaţi. Pentru respectarea dreptului la apărare şi pentru citarea corectă a Primăriei Constanţa, Curtea de Apel Bucureşti a amânat dosarul pentru data de 28 ianuarie. La rândul său, edilul Constanţei a susţinut în faţa judecătorilor că nu ştie motivele pentru care instituţia în fruntea căreia se află nu este citată corect. Acesta a precizat că persoana care se ocupă de citaţii nu este în subordinea sa, dar a adăugat că se va interesa despre acest aspect. Primarul este judecat împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, şi alţi funcţionari ai administraţiei publice şi nu numai, pentru un prejudiciu care, potrivit procurorilor anticorupţie, se ridică la peste 110 milioane de euro.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii