Printre încătuşaţi, şi un profesor Cum au scăpat de arest inculpaţii din dosarul percheziţiilor Gărzii de Coastă
Printre încătuşaţi, şi un profesor:Cum au scăpat de arest inculpaţii din dosarul percheziţiilor Gărzii


Mediatizarea celor 18 percheziţii organizate de Garda de Coastă în data de 4 mai, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, înainte de prezentarea suspecţilor instanţei de judecată, pare că a fost un pas greşit. Unul dintre apărătorii celor reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore spune că, dacă se urmăreau materialele de pe prompterul unor canale de ştiri în ziua descinderilor, se prezentau fapte îngrozitoare şi că nu se putea lua altă decizie decât arestarea inculpaţilor. ZIUA de Constanţa prezintă, în detaliu, motivele în baza cărora magistraţii Judecătoriei Constanţa au respins propunerea de arestare preventivă formulată faţă de Gheorghe Penică, Constantin Borlache, Gabriel Borlache, Lale Sali, Baiazid Sali, Orhan Sali, Petre Mătanie, Cristian Liciu, Eugen Paul Nistor şi Ionel Simişanu.
Conform
motivării soluţiei prin intermediul căreia Judecătoria Constanţa a respins
propunerea procurorilor
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, instanţa a apreciat că, la
acel moment procesual, nu existau probe că lăsarea în libertate a inculpaţilor
ar reprezenta pericol concret pentru ordinea publică. Magistraţii au mai
reţinut că infracţiunile de a căror comitere sunt bănuiţi inculpaţii nu
prezintă o asemenea gravitate încât să justifice privarea de libertate a
acestora. Mai mult decât atât, judecătorii au considerat că nu este necesară
luarea unei măsuri privative de libertate faţă de inculpaţi. Tot potrivit
motivării respingerii arestării, în ciuda faptului că organele de anchetă au arătat
că în perioada 24 aprilie - 3 mai câţiva dintre inculpaţi ar fi deţinut în
afara antrepozitului fiscal şi comercializat, pe raza judeţului Constanţa,
ţigarete peste limita de 10.000, nu s-au stabilit şi identificat persoanele
care cumpărau respectiva marfă. După cum spuneam şi în ediţia trecută, poate
cel mai cunoscut dintre inculpaţi este Cristian Liciu, partener de afaceri cu Stelian Tocia, în vârstă de 33 de ani, fostul
patron al clubului Morgana. Liciu mai este judecat şi sub aspectul săvârşirii
infracţiunii de înşelăciune, în dosarul 11417/118/2011, alături de Viorel Done.
Revenind la dosarul percheziţiilor Gărzii de Coastă, instanţa a mai apreciat că
deşi există date potrivit cărora Liciu s-ar fi întâlnit cu verii săi,
Constantin Borlache şi Gabriel Borlache, în diferite locuri din Constanţa şi că
ar fi primit de la cei doi fraţi diverse sume de bani, anchetatorii nu au
dovedit că respectivele sume proveneau din vânzarea de ţigarete. Nu este de
trecut cu vederea faptul că, potrivit motivării respingerii arestării, Liciu a recunoscut că s-a întâlnit cu verii săi, însă
banii erau cu titlul de împrumut. Mai precizăm că judecătorii au ţinut cont de
faptul că acasă la Cristian Liciu nu s-au găsit ţigări.
În sarcina profesorului
Un alt aspect care nu este de omis, inculpatul Petre Mătanie este profesor, însă pentru a-şi suplimenta veniturile lucra şi ca taximetrist. Bărbatul a fost încătuşat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor continuate de complicitate la deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse mărcii, colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor şi a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal. Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa spun că prejudiciul total cauzat bugetului consolidat al statului a fost estimat la suma de 2.442.920 de lei, reprezentând valoarea taxelor vamale, a accizelor şi a TVA-ului.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp