Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:48 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Politistul Munteanu se pregateste de proces

ro

27 Nov, 2009 01:42 1286 Marime text

nicolae_norel_munteanu_politist_beat.jpgMomentan, dosarul este în aşteptare la Parchet, procurorul de caz aflându-se în zilele obligatorii de concediu fără plată

Fostul poliţist al Secţiei 2 Constanţa, Nicolae Norel Munteanu, este la un pas de a fi trimis în judecată sub acuzaţia de ucidere din culpă. Procurorii au finalizat cercetarea în cazul său, iar dosarul urmează să fie trimis pe rolul instanţei, fostul om al legii fiind judecat în stare de libertate. Rechizitoriul a fost deja întocmit, însă nu este semnat, dat fiind că procurorul de caz se află în zilele obligatorii de concediu fără plată, aşa că dosarul nu poate pleca momentan de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Agentul principal Nicolae Norel Munteanu a intrat în atenţia procurorilor după ce a provocat un accident rutier, pe 18 iunie 2009, în jurul orei 21.50. Conform declaraţiilor date de superiorii săi, după accident, la ora respectivă, poliţistul ar fi trebuit să se afle în exerciţiul funcţiunii, tura sa începând la ora 21.30. Totuşi, pentru că nu s-a prezentat la timp la Secţie să-şi ia în primire sarcinile de serviciu, poliţistul a fost trecut absent nemotivat. Cu alte cuvinte, teoretic, la ora accidentului, agentul se afla în timpul turei. Potrivit anchetatorilor, accidentul s-a produs pe DC 86, în afara localităţii Năvodari, când poliţistul a acroşat cu partea din dreapta faţă un pieton care a traversat prin loc nepermis. Testul cu aparatul Drager a indicat valoarea de 1,12 mg/l de alcool pur în aerul expirat. Rezultatele privind probele de sânge au indicat o alcoolemie de 2,15 la mie, ceea ce înseamnă că, practic, agentul era aproape în comă alcoolică. Totuşi, judecătorii au decis că poliţistul nu reprezintă un pericol public şi au decis că poate fi anchetat în stare de libertate, cu interdicţia de a părăsi ţara. La aproximativ o lună după accident, agentului i-a expirat interdicţia şi nu i-a mai fost prelungită de procurori, astfel că Munteanu a continuat să fie anchetat în stare de libertate şi fără interdicţii.

Poliţist-problemă

De menţionat că, în dimineaţa imediat următoare accidentului, în jurul orei 8.30, Nicolae Norel Munteanu şi-a prezentat demisia din cadrul structurilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, „din motive personale şi la cererea sa", după cum informa un comunicat al IPJ remis la acel moment. „Conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa dezaprobă conduita agentului de poliţie, întregul colectiv al instituţiei fiind alături de cei apropiaţi victimei", se arăta în comunicatul de presă. În ceea ce-l priveşte pe Nicolae Munteanu, se pare că acesta nu a fost niciodată un angajat model al Ministerului Administraţiei şi Internelor. Încadrat în poliţie din 1995, venit din „civilie", bărbatul de 40 de ani, din Năvodari, a fost mai degrabă un poliţist-problemă. Sancţionat în repetate rânduri, cel mai probabil, agentul ar fi fost dat oricum afară din poliţie, la sfârşitul acestui an. De altfel, chiar înainte de producerea accidentului, Munteanu a avut mai multe probleme de ordin disciplinar, constând, în principal, în nerealizarea atribuţiilor de serviciu. Totodată, se ştia că poliţistul ar avea unele probleme cu privire la consumul de alcool. Pentru activitatea susţinută în anul 2008, poliţistul Secţiei 2 a primit calificativul „nesatisfăcător", iar pentru prima parte a anului în curs, rezultatul ar fi fost acelaşi. Nicolae Norel Munteanu a primit mai multe mustrări scrise şi a fost sancţionat de mai multe ori cu amânarea în grad şi cu diminuarea salariului. În prezent, fostului poliţist nu i-a rămas decât să aştepte ca dosarul său să ajungă în instanţă şi să fie judecat în cadrul unei şedinţe publice, unde să explice, eventual şi familiei victimei, de ce s-a urcat băut la volan.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii