Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:58 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Politisti si cutitari

ro

08 Jan, 2004 00:00 1781 Marime text

Musamalizare sau carente in cercetarea penala?

O familie din Constanta afirma ca, in urma cu trei luni, un individ a atacat si ranit cu un cutit pe unul dintre membrii sai * Reclamatiile ulterioare depuse la Politie au avut rezultate uimitoare * Atacatorul real a fost substituit de o persoana care nu a fost recunoscuta ulterior de victima * Familia Druga a contestat pozitia adoptata de politistii care au instrumentat cazul * Mama celui atacat sustine ca cineva vrea sa musamalizeze cazul * Opinia politistilor este partial contrara cu cea a familiei Druga

Povesti despre musamalizarea unor cazuri "grele" in care erau implicate personaje din lumea interlopa cu influenta in randul politistilor au facut deseori subiectul multor speculatii in diferite medii de informare. Mai mult sau mai putin adevarate, aceste cazuri, nu se stie exact cate la numar, au adus si vor aduce in continuare prejudicii grave imaginii politistului roman. Bineinteles ca, de obicei, exagerarile sau deformarea voita a adevarului si-au adus aportul cel mai mare la blamarea sistemului politienesc. Dar se pare ca fum fara foc totusi nu iese, existand din pacate destule exemple de situatii dubioase in care, cu toata indulgenta noastra, nu putem sa-i absolvim de vina pe cei care au instrumentat si manipulat informatiile necesare rezolvarii legale si drepte a acelor cazuri.

Cutitarul din noapte

Recent, la redactie am primit o sesizare conform careia un membru al familiei Druga, cu adresa in strada Zorelelor 36 din Constanta, a fost atacat de un individ cu un cutit, chiar in fata domiciliului. Cautand sa aflam ce anume poate ascunde mai departe acest caz, ne-am deplasat la domiciliul familiei Druga pentru a afla mai multe amanunte. Astfel, stand de vorba cu Elena Druga si cu fiul acesteia, Bogdan Druga, am aflat ca totul a inceput in seara de 9 octombrie 2003. Familia Druga incearca sa se mentina la o linie de plutire din punct de vedere financiar, administrand un mic centru de butelii in curtea imobilului in care locuiesc. Conform declaratiilor obtinute de la cei doi, in seara de 9 octombrie 2003, un taxi a oprit in fata portii familiei Druga. In autoturism se aflau trei persoane, doua de sex feminin si un barbat in jurul varstei de 40 de ani. Din afirmatiile lui Bogdan Druga a reiesit ca barbatul din masina s-ar fi numit Fekete si ca ar fi fost tatal unei fete disparute de la domiciliu. In opinia acestuia nu exista dubii in privinta identitatii atacatorului, baiatul cunoscandu-l bine din vedere pe acesta. Bogdan o cunoscuse in urma cu patru ani pe fata disparuta, dar nu mai stia nimic de soarta acesteia de multa vreme. Fata disparuta, pe nume Alina, fusese prietena unui bun amic de-al lui Bogdan. Dupa ce a oprit taxiul cu cele trei persoane la bord, Fekete ar fi sunat la poarta familiei Druga. Crezand ca la acea ora tarzie era vreun client pentru butelii, Bogdan a iesit afara, apropiindu-se de taxi. Dorind sa afle ce anume solicita clientii, baiatul s-a aplecat peste geamul portierei drepte a autoturismului, intrand in vorba cu cele doua pasagere din spate. In acel moment, Fekete, coborand din masina, l-a surprins pe Bogdan cu un cutit pe care i l-a pus la gat. In acelasi timp l-a somat pe baiat sa spuna unde este fata lui, Alina. Inspirat pe moment, Bogdan a reusit sa departeze lama cutitului de la gat parand cu mana. Din miscare, cutitul lui Fekete i-a sectionat degetele tanarului. Observand ca afara se petrece ceva ciudat, un var al lui Bogdan a iesit afara din casa, inarmat cu o teava de aspirator. Fekete l-a atacat si pe acesta din urma cu cutitul, dar fara sa-l atinga. Cu o lovitura bine plasata, Bogdan a reusit sa-l imobilizeze pe atacator. In timpul altercatiei, geamul portierei din dreapta taxiului a fost spart, teava de aspirator din mana varului lui Bogdan lovind intamplator geamul masinii. Ulterior, taxiul cu cei trei clienti a disparut. Familia Druga, speriata de cele intamplate, a anuntat imediat Politia. Un echipaj al Sectiei 1 de Politie s-a deplasat la domiciliul familiei Druga pentru constatarea evenimentului. Bogdan Druga a fost gasit cu un prosop infasurat in jurul manii unde fusese taiat de atacator. Prosopul respectiv, patat cu sange, este pastrat si acum de Elena Druga, mama lui Bogdan. Politistii, insotiti de victima atacului, s-au deplasat la domiciliul lui Fekete, situat in strada Tabla Butii, din cartierul Tabacarie. Aici, Fekete nu a fost de gasit, cei aflati acasa fiind instruiti sa spuna politistilor ca Fekete era plecat in strainatate. Din acel moment au inceput tot felul de ciudatenii. Politistii au identificat o alta persoana ca fiind autorul agresiunii, in persoana lui Emanoil Gheorghiu, care - culmea! - a si recunoscut ca el ar fi fost atacatorul real al lui Bogdan Druga. Mai apoi, povestea cu cutitul a fost minimalizata pana la ridicol, in ultima instanta politistii afirmand ca Bogdan nu ar fi fost atacat cu nici un cutit. Mai multe chestiuni puse cap la cap dau impresia reala ca cineva incearca sa musamalizeze cazul. In primul rand, aparitia lui Gheorghiu. In al doilea rand, declaratiile dubioase ale celor doua fete din taxi, din care una, pe nume Doina, era amanta lui Gheorghiu. Apoi, taximetristul care nu s-ar fi dus la politie sa obtina dovada spargerii geamului masinii pentru care in schimb ar fi primit bani din partea lui Gheorghiu. Si multe altele...

Ce spun politistii...?

Potrivit politistilor din cadrul Sectiei 1 care au instrumentat acest caz, nici nu se pune problema unei tentative de omor, nefiind intrunite conditiile necesare existentei acestei infractiuni. Seful Formatiunii Ordine Publica din cadrul sectiei, inspectorul Valentin Niculita, a recunoscut ca exista doua versiuni total diferite ale acestei intamplari si ca, in urma cercetarilor intreprinse, nu s-a putut demonstra faptul ca in acest incident agresorul ar fi avut asupra sa un cutit. Niculita a declarat ca in urma anchetei s-a stabilit ca barbatul implicat in scandalul cu familia Druga este, indubitabil, Emanoil Gheorghiu, si nicidecum tatal Alinei Feher, cunoscut sub numele de Fechete. Inspectorul a mai afirmat ca, daca ar fi fost folosit intr-adevar un cutit, oricum nu s-ar fi putut vorbi despre tentativa de omor, ci de amenintare si port ilegal de arma alba. Organele de cercetare penala au dat crezare versiunii lui Gheorghiu, povestea fiind sprijinita de declaratiile a inca doua persoane. In urma anchetei, Gheorghiu a fost gasit vinovat de incalcarea prevederilor Legii 61 (tulburarea linistii si ordinii publice), motiv pentru care a fost amendat contraventional cu suma de 1,5 milioane lei. Politistii ne-au declarat ca Gheorghiu si-a marturisit fapta si a acceptat consecintele, declarand insa ca nu a fost nici o clipa inarmat si ca totul ar fi de fapt un regretabil incident. Versiunea lui Emanoil Gheorghiu este mai ciudata... Acesta a declarat ca in seara incidentului se afla intr-un taxi si, la un moment dat, a simtit nevoia sa urineze, fapt pentru care i-a cerut soferului sa opreasca. S-a dus langa o poarta, dar tocmai atunci a iesit Bogdan Druga, cu care a inceput sa se certe. A avut loc o altercatie, la care a participat si varul lui Bogdan Druga. Gheorghiu afirma ca varul lui Druga era inarmat cu o teava metalica de aspirator, cu care l-a lovit de mai multe ori pe spate. In timpul bataii, teava a lovit geamul taxiului care s-a spart. Gheorghiu spune ca nu ii vazuse niciodata pana atunci pe Bogdan Druga, varul acestuia sau matusa Elena. El s-a urcat repede in taxi si acesta a parasit locul incidentului. In sprijinul sau vine, dupa cum spuneam, marturia taximetristului Manuel Dascalu. Acesta afirma ca pe data de 9 octombrie 2003, in jurul orei 20.00, a luat in masina doua persoane, un barbat si o femeie din zona cartierului Tomis III. Acestia, identificati ulterior ca fiind Emanoil Gheorghiu si concubina sa Diana Gabriela Iacob, i-au cerut sa-i duca undeva, in zona Delfinariu. Dascalu afirma ca, la un moment dat, clientul i-ar fi spus ca doreste sa-si satisfaca nevoile fiziologice si i-a cerut pentru aceasta sa-l duca intr-un loc mai ferit. Masina s-a oprit initial intr-un loc, dar pentru ca acolo era prea mult noroi, taximetristul a mers mai departe, stationand in cele din urma chiar in apropierea casei familiei Druga. Gheorghiu a coborat din autoturism, dar s-a intors grabit dupa numai cateva minute si s-a urcat in dreapta soferului. In acel moment, cineva a lovit cu putere geamul usii din dreapta, care s-a spart, dupa care Dascalu a demarat. Soferul a vrut initial sa mearga la politie, dar clientul l-a rugat sa nu faca acest lucru, spunand ca ii va plati atat contravaloarea cursei, cat si geamul spart. In povestea lui Dascalu nu apare nici un cutit, dar dorinta clientului de a nu merge la politie ridica semne de intrebare. Concubina lui Gheorghiu, Diana Gabriela Iacob, il cunostea din vedere pe Bogdan Druga, fiind mai multi ani vecini de cartier, fata avand domiciliul chiar pe invecinata strada Tabla Butii. Tanara a declarat insa ca Emanoil, concubinul sau, nu cunostea deloc familia Druga. La polul diametral opus al acestei intamplari se afla varianta familiei Druga, asa cum este ea consemnata in documentele intocmite de catre politisti cu ocazia cercetarilor penale intreprinse. Victima Bogdan Druga afirma ca in seara de 9 octombrie 2003, in jurul orei 21.00, a sunat cineva la usa casei sale. Intrucat in curte functioneaza un centru de butelii, Bogdan Druga a crezut ca la poarta se afla un client. El a deschis poarta si un barbat pe care el l-a identificat ca fiind "Fechete", tatal Alinei Feher, l-a intrebat "Bogdane, stii ceva de fata mea?". Druga a declarat politiei ca, in urma cu trei ani, a facut parte dintr-un cerc de amici in care se afla si acest "mar al discordiei", numit Alina. Aceasta era, la acea vreme, prietena unui amic de-al sau, numit se pare Stefan Costache. Inspectorul Valentin Niculita ne-a declarat ca este posibil ca aceasta Alina sa fie o prostituata. In declaratia data la politie, Bogdan Druga mai spune ca i-a raspuns barbatului ca nu stie unde este acea Alina. El a vazut in taxiul oprit in fata casei doua tinere. Pe una dintre ele, Diana Gabriela Iacob, o cunostea de mai mult timp din vecini, dar si ca prietena a Alinei. Tanarul a inceput sa discute cu Diana, moment in care, spune el, Fechete i-ar fi pus cutitul la gat, cu intentia de a-l ucide. El a reusit sa scape smulgandu-se din mainile agresorului, dar a fost ajutat si de varul sau care a sarit asupra lui Fechete cu o teava de aspirator. In momentul in care s-a smuls din stransoare, Bogdan s-a taiat la mana. Victima declara ca nici un moment nu s-a gandit sa mearga la Institutul de Medicina Legala pentru a-si obtine un certificat care sa confirme agresiunea, pentru ca stia ca acesta nu se elibereaza in astfel de cazuri. Martori la eveniment, varul lui Bogdan si matusa Elena Druga au declarat ca Fechete era inarmat cu un cutit si au confirmat in totalitate povestea lui Bogdan. Referitor la acuzatia de musamalizare a dosarului, inspectorul Valentin Niculita a declarat ca niciodata nu i-a spus victimei sau matusii acestuia "sa o lase mai moale" si sa nu mai incerce sa dea de urma lui Fechete. Seful Formatiunii Ordine Publica a declarat ca agentii sai au fost cei care au instrumentat cazul si el a fost cel care a controlat activitatea, dar ca totul a fost facut "ca la carte" si nu exista nimic de ascuns. Este posibil ca Bogdan Druga sa-l fi confundat pe Gheorghiu cu tatal Alinei si din aceasta cauza sa "marseze" in continuare pe varianta agresorului neidentificat. Comandantul Sectiei 1, comisarul sef Dumitru Lotreanu, a declarat ca in acest caz nu se intrunesc conditiile necesare unei tentative de omor, aceasta presupunand un atac armat cu intentia de a ucide, pe cand in acest caz se poate vorbi doar despre o amenintare. Lotreanu a mai afirmat ca este imposibil de aflat daca a existat sau nu un cutit si, implicit, un atac armat, in conditiile in care doi martori afirma ceva, iar ceilalti doi declara contrariul. De asemenea, nu exista nici certificat medico-legal care sa confirme agresiunea si nici arma alba. Observandu-se faptul ca acest caz a ajuns la urechile noastre, conducerea Sectiei 1 de Politie a dispus o mai atenta cercetare a problemei. In consecinta, atat victima atacului, Bogdan Druga, cat si cel care sustine ca a fost atacatorul, Emanoil Gheorghiu, vor fi invitati la sectie, in vederea confruntarii si a clarificarii situatiei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii