Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:26 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Politia tace, iar Cristel a facut conferinta de presa

ro

22 Feb, 2007 00:00 1674 Marime text

Politia Constanta pare ca se afla intr-o degringolada totala. In vreme ce chestorul Mircea Vasile Bargoz elaboreaza strategii manageriale care nu dau rezultate, interlopii, mai practici, au organizat ieri, in premiera nationala, o conferinta de presa ad-hoc in care au acuzat politia ca nu-si face treaba.

Aflat pe patul de spital, Cristel, cusut in mai multe locuri la cap, cu o mana in gips, picioarele rupte de loviturile de ranga si taiate de topor, a tinut sa relateze cum s-a petrecut incidentul de vineri seara si cum de atunci politia nu face nimic, in vreme ce Gherghisan, agresorul, a fost vazut la poarta casei sale. Pazit in permanenta de trei oameni, dintre care un fost soldat al lui Beinur Nuredin, Cristel si-a inceput discursul: "in seara cu pricina am baut o cafea la service, dupa care am vrut sa plec cu masina. In usa am fost lovit brusc, cu o ranga in cap. Nu ma asteptam, m-au luat prin surprindere". Atacatorii l-au urmarit intr-un gang din incinta service-ului, unde l-au "tocat" cu rangi, pari, topoare si cutite. Intrebat daca ii cunostea pe Gherghisan si Calin Nebunul, Cristel a recunoscut ca ii sunt fosti prieteni. De unul dintre ei, respectiv Calin Nebunul sau Spaniolul, s-a "despartit", in urma cu doi ani, dar fara sa se certe si fara sa aiba niciun fel de conflict. "Am auzit ca a venit acasa in urma cu cateva zile - a declarat Cristel referitor la Calin Nebunul care, dupa cum stim, a revenit de curand din Spania - dar nu am stiut ca a venit ca sa ma bata. Altfel mi-as fi luat si eu masuri de precautie". Acesta acuza politia ca nu a luat niciun fel de masuri de la producerea evenimentului. Cristel a precizat ca duminica dimineata a fost vizitat de procurorul Sadac Zafer, acelasi procuror care de trei ani tot ancheteaza dosarul Beta. "Mi-a spus ca agresorii mei sunt acuzati de tentativa de omor, dar de atunci nu s-a mai intamplat nimic, desi am auzit ca Gherghisan a fost vazut la poarta casei sale, prin urmare se plimba prin oras", sustine Cristel. "Dupa cum vedeti, oamenii mei stau de paza la usa salonului, iar altii imi pazesc casa, pentru ca familia mea sa nu pateasca ceva", a mai precizat victima. Politia nu doreste sa gaseasca agresorii? Cristel a acuzat politia ca musamalizeaza cazul, unul din motive fiind acela ca, in vreme ce politia a precizat ca agresorii au fost in numar de doi, respectiv Calin Nebunul si locotenentul sau Gherghisan, in realitate agresorii au fost patru. Declaratia sa a fost sustinuta de Catalin Mirea, unul din oamenii sai, care a precizat ieri ca, in vreme ce Cristel era batut in service, Gherghisan il tintuise cu pistolul la cap, amenintandu-l sa nu faca nicio miscare si, mai ales, sa aiba grija "ce declara". Surpriza la conferinta de presa a interlopilor a fost aparitia avocatului Teodor Nita, aparatorul lui Cristel, care a declarat ca nu poate decat sa constate ca politia nu-si face treaba, in conditiile in care un om care poate fi catalogat drept criminal umbla liber pe strazi. "Piesa de rezistenta" a conferintei de presa a constituit-o insa aparitia unui martor care a declarat ca, in februarie anul trecut, a fost contactat de unul din oamenii lui Calin Nebunul, pentru a-l omori pe Cristel. "Am stat in inchisoare 15 ani. Acolo l-a cunoscut pe Ipu, unul din oamenii lui Gherghisan. La 10 zile dupa ce am iesit din inchisoare, m-au contactat. Nu pot sa va spun cati bani am primit, dar pot sa va marturisesc ca un om ar munci zece ani pentru banii astia. Mi-au spus ca vor sa dau foc la casa lui Cristel, sa-i iau copilul si pe el sa-l tai. In august insa m-am razgandit si m-am autodenuntat la politie", a precizat individul, mentionand totodata ca politia nu a miscat niciun deget in urma sesizarii sale. Oamenii lui Cristel au mai afirmat ieri ca, pentru ca agresorii sa poata fi gasiti de politisti, in cazul in care ar dori sa-i gaseasca, ar fi suficient sa-i localizeze cu ajutorul semnalului emis de telefoanele mobile.

Scris de: {autor}Olimpia CEARA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii