Percheziţii domiciliare la mişto I-a dat în judecată pe mascaţii care au spart casa, din greşeală
Percheziţii domiciliare la mişto: I-a dat în judecată pe mascaţii care au spart casa, din greşeală
Nikos Răzvan Sinos spune că dosarul cauzei a fost deja înregistrat pe rolul Judecătoriei Constanţa. „La şase dimineaţa s-a spart uşa. Au venit cei de la firma de pază şi i-au găsit pe mascaţi. Aceştia din urmă au spus că au venit la descindere. Atâta tot. Nu ne-au lăsat nicio hârtie. În schimb, martorul spune că a văzut că pe procesul-verbal era trecută o altă adresă, respectiv Eroilor. Ei au venit pe Mihai Eminescu", ne-a mai declarat proprietarul păgubit, anul trecut. Acum, la aproape un an de la producerea incidentului, Nikos Răzvan Sinos spune că oamenii legii nu au avut intenţia de a schimba uşa, aşa că i-a acţionat în instanţă. De menţionat că descinderea în această cauză ar fi fost efectuată de Brigada Specială a Jandarmeriei Române, care a acordat sprijin procurorilor DIICOT, iar cel vizat ar fi fost imobilul situat pe strada Eroilor deţinut de Viorel Done, al cărui nume este strâns legat de magazinul „Dovi". Nu este de omis faptul că protocolul mascaţilor prevede ca în astfel de situaţii păgubiţilor să li se achite contravaloarea pagubelor.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp