Murim cu zile!

Record de neoperativitate pentru Salvare

Unul dintre reporterii nostri a solicitat, ieri, Serviciului de Ambulanta sa ia un boschetar caruia ii venise rau pe strada Traian * Dupa verificari mai dure decat cele efectuate de fosta Securitate, angajata de la dispeceratul Ambulantei ne-a informat ca masina va veni imediat * Dupa o ora si jumatate, i-am reamintit salariatei-telefoniste de la Salvare despre situatia in care se afla bolnavul * Raspunsul acesteia a fost de-a dreptul socant: "Nu sunt masini" * Ambulanta a venit la locul dramei abia dupa aproape trei ore de la primul nostru apel

In urma cu cateva luni, reporterii cotidianului nostru au avut inspiratia de a verifica pe spinarea lor cam ce ar putea pati un boschetar care ar putea avea neplacuta surpriza de a se imbolnavi. Travestit in om al strazii, unul dintre reporterii nostri a constatat ca, intr-o asemenea situatie, nu toti medicii se dovedesc chiar asa de saritori, in ciuda juramantului depus de acestia in numele lui Hypocrate. Ieri aveam sa constatam ca nici Ambulanta nu este chiar asa de operativa, venind la un caz pentru care am sunat noi abia dupa aproape trei ore.

In timp ce efectua rondul in zona sa de competenta, Robert Costache, gardianul public care se afla in serviciu ieri dimineata la semaforul din bulevardul Ferdinand, in apropierea magazinului "Dioda", a gasit pe spatiul verde de pe strada Traian un om al strazii, care se simtea foarte rau. Gardianul il cunostea pe Stefan Antal, boschetarul in cauza, mai ales ca acesta era vazut destul de des prin zona. Nea Fane, asa cum este strigat de catre cei care locuiesc pe la blocurile din apropiere, are 52 de ani si domiciliul, dupa buletin, pe strada Vasile Marcovici, numarul 1. El nu le-a facut niciodata probleme locatarilor de la blocuri, ba mai mult, chiar ii ajuta pe vecini cu ce poate: sapa gradinitele din fata blocurilor, da o mana de ajutor la batutul si spalatul covoarelor si altele din acestea. Ieri, omului i s-a facut rau. De fapt, se simtea rau de mai multa vreme, dar ieri nu s-a mai putut ridica de jos, de pe iarba, unde fusese gasit de gardian. Fiind intamplator prin zona, la solicitarea lui Costache, am apelat de pe telefonul nostru Serviciul de Ambulanta, de unde o angajata ne-a intrebat cate in luna si in stele. Ne-am declinat identitatea, numarul de telefon, in fine, am raspuns la tot ce ne-a intrebat, fara a spune si din ce ne castigam si painea. Am fost asigurati ca ambulanta va veni imediat la locul cu pricina. Am asteptat mult, si deloc bine, pana ne-am pierdut rabdarea.

Trei ore pana pe strada Traian

Primul nostru apel s-a facut, dupa ceasul gardianului, la ora 08.50. Dupa o ora si jumatate, am sunat din nou. Spre surprinderea noastra, femeia de la capatul firului ne-a recunoscut dupa numarul de telefon, care, probabil, ii apare pe un monitor, si ne-a anuntat cu destula nonsalanta ca nu are nici o masina disponibila. Abia atunci am inceput sa ne intrebam de ce suntem chestionati cu atata asprime, din moment ce undeva tot ne apare telefonul de pe care sunam. Intre timp, in zona se adunasera destui oameni, care comentau in fel si chip situatia. Pe strada Traian, in spatele sediului PNT-CD, au trecut, in aceasta perioada, tot felul de masini de salvare. La aparitia fiecareia dintre acestea, speram sa fie si cea care trebuia. Minunea avea sa se intample insa mult mai tarziu. La ora 11.30, dupa acelasi ceas al lui Robert Costache, a sosit in zona ambulanta cu numarul de inmatriculare CT-03-WWO, fara girofar si fara sirene, aproape tarandu-si rotile, fiind, probabil, masina pe care o asteptau cei de la dispeceratul Ambulantei sa o trimita la un asemenea caz. Paramedicul Cornel Zaharia, care a sosit cu masina Salvarii, a efectuat investigatiile de rigoare pentru astfel de situatii si a dispus internarea pacientului la Spitalul Judetean Constanta.In conformitate cu deontologia profesionala, ar fi trebuit sa aflam si opinia celor care au responsabilitati privind operativitatea cu care ar trebui sa intervina Serviciul de Ambulanta in astfel de situatii. Dar ne-a ajuns ce am vazut. Nu am mai vrut nici un fel de explicatii, care mai de care mai puerile, probabil. Situatia la care am participat ieri ne-a convins de ce stiam deja de mult: murim cu zile! Spunem asta mai ales pentru ca noi am mai avut parte de o experienta asemanatoare in urma cu cateva luni. Atunci, unul dintre reporterii nostri a avut ideea de a se travesti in boschetar si de a merge cu o colega pe la usile diverselor cabinete, sa vedem cum sar medicii in ajutorul unor asemenea oameni, pentru ca, indiferent de situatia in care se afla, tot oameni raman. Atunci am constatat ca unora dintre medici nu le pasa de cei care zac la usa lor, indiferent ca sunt boschetari sau nu.