Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:09 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liderii politici asteapta instanta in cazul Tusac

ro

19 Dec, 2009 02:34 1241 Marime text

La o zi după eliberarea din funcţie a lui Mihai Claudiu Tusac prin ordinul prefectului Claudiu Palaz, am încercat să aflăm care sunt proiectele de viitor ale partidelor politice din localitate.

Ion Anghel, unul dintre cei mai fervenţi adversari ai edilului local, spune că aşteaptă ca întreg procesul de eliberare din funcţie a primarului să se definitiveze. Până atunci, liderul PRM Mangalia spune că oraşul trebuie să se ridice din ruine: „Până şi triburile din Amazonia au nişte reguli după care se conduc, nişte cutume. La noi, timp de un an şi jumătate, nu s-a respectat nicio lege. Trebuie să vedem ce s-a greşit, cât s-a cheltuit aiurea, iar cine a făcut aceste greşeli să plătească. Timp de un an şi jumătate au fost alungaţi, unul câte unul, oamenii de calitate, profesioniştii şi în locul lor au fost aduşi nişte copii fără nicio legătură cu administraţia publică", afirmă Ion Anghel.

Ion Mincă, proaspăt instalat în Primăria Mangalia, a avut ieri o întâlnire cu angajaţii primăriei, pe care i-a asigurat de tot sprijinul său şi a Consiliului Local. Liderul PC Constanţa spune că, momentan, doreşte să îşi fac datoria faţă de cetăţenii oraşului, în acest sens acesta eliminând sistemul de securitate din primărie, astfel ca toţi cei ce au o problemă să se poată adresa funcţionarilor. În plus, viceprimarul urbei a încheiat toate actele adiţionale pentru prelungirea contractelor chiriaşilor de la MI Dobrogeanu şi Oituz.

„Mangalia intră în normalitate", spune şi prim vicepreşedintele PD-L Mangalia, consilier Paul Foleanu. „Am luat deja o serie de măsuri, benefice pentru cetăţeni. Astfel, azi a fost organizată o întâlnire a comandamentului de iarnă, adoptând-se măsurile necesare desfăşurării activităţii de deszăpezire. Am propus micşorarea taxelor şi impozitelor, având în vedere criza prin care trec toţi cetăţenii şi am desfiinţat autorizaţiile de funcţionare pentru societăţile economice. Vom încerca, de asemenea, să anulăm toate amenzile date în mod abuziv de angajaţii domnului Tusac", conchide Foleanu.

Acesta mai spune că formaţiunea din care face parte „va aştepta decizia instanţei, ştiut fiind că fostul primar a contestat în instanţă ordinul prefectului".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Milica 19 Dec, 2009 11:41 Anormalitatea readusa ca stare de normalitate, in Mangalia! Sa uite, oare, consilierii nostri faliti de contributia lor la starea de asediu, in care a fost adus orasul? Incep sforariile de alegere a unui nou primar, tot pe liste de partid, in deficit de oameni de valoare?