Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:38 14 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Iată cine vrea arestarea particularului Stelian Tocia

ro

18 Aug, 2011 01:23 2718 Marime text
Tocia_sediu_politia_Judeteana_IPJ_2.jpgPe data de 16 august, pe rolul Curţii de Apel Constanţa a fost înregistrat dosarul cu numărul unic 942/36/2011 având ca obiect „propunere de arestare preventivă a inculpatului", stadiu procesual: recurs. Cel vizat este afaceristul constănţean Stelian Tocia, în vârstă de 33 de ani, fostul patron al clubului Morgana. Individul este bănuit de Serviciul de Investigare a Fraudelor că, în calitate de administrator a SC Ascom Transport SRL, a evidenţiat în actele contabile cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale privind achiziţii de mărfuri, cât şi servicii de transport.

Datele oficiale arată că, în cauza mai sus precizată, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa are calitatea de recurent, în timp ce Stelian Tocia este intimat. Azi, magistraţii Curţii de Apel Constanţa vor decide dacă se impune cercetarea afaceristului Tocia în stare de arest preventiv, dat fiind că individul este în libertate. De altfel, Stelian Tocia a stat 24 de ore în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, însă instanţa de judecată nu şi-a însuşit propunerea procurorilor cu privirea la arestarea preventivă a individului. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, Stelian Tocia, în perioada ianuarie 2008 - iunie 2010, în calitate de administrator societăţii comerciale Ascom Transport SRL a evidenţiat, în actele contabile, cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale privind achiziţii de mărfuri (cereale, plante oleaginoase, utilaje), cât şi servicii de transport. Astfel, prejudiciul creat de Tocia se ridică la suma de 2.700.000 de lei. După cum arătam şi în ediţia trecută, Tocia figurează în SC Ascom Transport SRL, iar, împreună cu fratele său, Constantin Tocia, şi cu Cristian Liciu, în SC Phoenix Constant SRL. Numele lui Liciu este strâns legat de Viorel Done, unul dintre cei mai cunoscuţi particulari cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi speculă cu ţigări.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii