Faraon, expulzat din Poliţia Română după ce a omorât un tânăr
Faraon, expulzat din Poliţia Română după ce a omorât un tânăr


La finele săptămânii trecute, comisia de
disciplină din Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Constanţa a
analizat dosarul lui Florian Faraon. Membrii comisiei au decis să-l sancţioneze
drastic pe Faraon din cauza faptului că nu şi-a anunţat superiorii de
accidentul rutier în care a fost implicat. „În baza documentaţiilor depuse la
dosar, cei din comisia de disciplină au hotărât ca agentul principal Florian
Faraon să fie destituit din poliţie", ne-au mai declarat oficialii IJPF Constanţa.
Accidentul provocat de Faraon va ajunge în atenţia Parchetului de pe lângă
Judecătoria Constanţa, după ce se va efectua expertiza tehnică a maşinii
conduse de Faraon. Agentul-şef principal Florian Faraon a condus în seara zilei
de 23 mai un autoturism marca Opel, cu numerele de înmatriculareTX 1307
KX, pe strada Soveja, iar în dreptul complexului Eden l-a accidentat grav pe
tânărul Bogdan Andrei Ion, de numai 22 de ani, din municipiul Constanţa, care
se afla pe partea carosabilă. Spre uimirea tuturor, poliţistul a părăsit locul
accidentului fără a avea încuviinţarea lucrătorilor Serviciului Poliţiei
Rutiere Constanţa. Pe data de 6 iunie, Bogdan Andrei Ion a fost condus pe
ultimul drum de rude şi prieteni. Tânărul a fost salvamar în sezonul 2009 şi
lucra pe plaja de la intrare în staţiunea Mamaia. Dacă va fi găsit vinovat,
Faraon poate înfunda puşcăria.
Colegi în Grupul de Nave Constanţa
Tot potrivit celor din Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Constanţa, fără slujbă va şi agentul-şef principal Viorel Cobuz, în vârstă de 45 de ani, din Medgidia. La jumătatea lunii mai, Cobuz a condus un automobil marca Dacia, model Logan, cu numărul de înmatriculare CT 08 CRG, pe drumul naţional 22C, dinspre Ovidiu către Nazarcea. Din cauza faptului că a pierdut controlul volanului, poliţistul s-a răsturnat cu maşina. După ce l-au testat cu aparatul Drager, poliţiştii au descoperit că Viorel Cobuz se afla sub influenţa băuturilor alcoolice la momentul producerii accidentului. De precizat că Florian Faraon şi Cobuz sunt colegi în cadrul Grupului de Nave Constanţa din IJPF. Ambele dosare sunt în atenţia poliţiştilor, în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanţelor care au dus la producerea accidentelor.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp