Fără brevet ori certificat Trimis în judecată pentru accidentul naval mortal din Portul Tulcea
Fără brevet ori certificat: Trimis în judecată pentru accidentul naval mortal din Portul Tulcea


Conform datelor oficiale, Paul Condratov are calitatea de inculpat, în timp ce Iuliana Danilov s-a constituit parte civilă. Potrivit articolului 2 alineatul 1 din legea mai sus precizată, conducerea unei nave de către o persoană fără brevet sau fără certificat de capacitate corespunzător se pedepseşte cu închisoare de la doi la şapte ani, iar articolul 12 alineatul 2 din aceeaşi lege arată că „dacă s-a produs scufundarea navei proprii sau a altei nave ori moartea sau vătămarea corporală gravă a uneia sau a mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi". Tragicul eveniment a avut loc în luna noiembrie 2010, în Portul Tulcea. La vremea respectivă, Adevărul.ro arăta ca „barca era condusă de Paul Condratov (36 de ani) din municipiul Tulcea, însoţit de Paul Danilov (21 ani) şi Onuţ Tutov (18 ani), ambii din satul Periprava, comuna CA Rosetti. Barca acestora, de mică putere şi neînmatriculabilă, s-a ciocnit de barja fără cabină, la intrarea în portul Tulcea". „Accidentul s-a petrecut duminică seara, la orele 20.15, la Mila marină 36 + 500 m. Conducătorului ambarcaţiunii i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt efectuate de către Biroul local al Poliţei Transporturi Tulcea şi Căpitănia Tulcea sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea", a declarat atunci Ştefan Grigore, şeful Poliţiei Transporturi, citat de Adevărul de Tulcea. În ciuda eforturilor depuse de medici, Paul Danilov a decedat.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp