Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:15 17 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosarul presedintelui Sectiei penale a Judecatoriei, la Parchetul Curtii

ro

01 Jun, 2010 03:07 1515 Marime text
Pentru a nu exista suspiciuni că ar fi influenţat cursul anchetei, scandalul cu judecătoare, poliţişti şi procurori se mută la Parchetul Curţii de Apel. „Mega-scandalul" cu preşedintele Secţiei penale a Judecătoriei Constanţa şi cu alte trei judecătoare, un procuror şi un poliţist va fi anchetat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

Magistraţii Parchetului superior au decis să preia cazul, dată fiind calitatea martorilor din dosar, fiind vorba despre judecători şi procurori cărora le-ar reveni, de drept, competenţa să soluţioneze astfel de dosare, în general. Pe de altă parte, conducerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa s-a arătat mulţumită de această măsură. De altfel, surse apropiate anchetei au precizat că dovezi ale părtinirii judecătorilor implicaţi în scandalul din faţa Clubului Crush nu au întârziat să apară. Amintim că, pe 24 mai, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa au solicitat instanţei arestarea preventivă a lui Iani Jaca, Răzvan Ştefan Moroianu şi Constantin Claudiu Coman, trei tineri bănuiţi a fi implicaţi într-un scandal cu poliţişti, procurori şi judecătoare, în noaptea de 21 mai, în Clubul Crush din Mamaia. Concret, tinerilor li se reproşa că, din senin, s-ar fi năpustit asupra lui Cătălin Croitoru, despre care, la momentul atacului, nu ştiau că este agent de poliţie la Secţia 2. De asemenea, potrivit anchetatorilor, cei trei presupuşi agresori nu ar fi ştiut că însoţitorii lui Croitoru sunt, la rândul lor, magistraţi. Ulterior, aceştia s-au dovedit a fi preşedintele Secţiei penale a Judecătoriei Constanţa, Lavinia-Mihaela Cîrciumaru, judecătoarele Cristina şi Ruxandra Grecu şi Iuliana Taloş, precum şi procurorul Cătălin Magdalena, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa. Deşi, iniţial, suspecţii au fost arestaţi de Judecătoria Constanţa, cei trei au fost eliberaţi în urma deciziei Tribunalului, care a admis recursurile formulate de cei trei tineri.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii