Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:24 07 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Din dosarul flagrantului ratat Poliţiştii Alexa şi Olaru, de la Secţia 2, osândiţi la închisoare cu executare

ro

22 Jun, 2012 01:00 4073 Marime text
politisti.jpgTrimişi în judecată, la data de 15 iulie 2011, pentru infracţiuni de corupţie, Mugurel Alexa şi Cristian Olaru, lucrători ai Secţiei 2 de Poliţie Constanţa, au fost condamnaţi la închisoare cu executare. Decizia a fost luată de Judecătorii Tribunalului Constanţa şi poate fi atacată cu apel. După cum arătam şi în ediţiile trecute, prinderea în flagrant a celor doi poliţişti a fost pregătită de ofiţerii Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă ajutaţi de cei ai Serviciului de Investigare a Fraudelor, însă acţiunea nu a avut efectul scontat.

Pe data de 15 iulie 2011, pe rolul Tribunalul Constanţa a fost înregistrat dosarul cu numărul unic 10138/118/2011, cu obiect „infracţiuni de corupţie". Conform Portalului instanţelor de judecată, Cristian Olaru şi Mugurel Alexa, lucrători de poliţie ai Secţiei 2, dar şi fiul lui Olaru, au fost inculpaţi. Ieri, Tribunalul Constanţa, în completul prezidat de vicepreşedintele instanţei, Teodor Viorel Gheorghe, i-a condamnat la pedepse de închisoare cu executare pe ambii poliţişti. Astfel, Mugurel Alexa a primit trei ani şi şase luni, Cristian Olaru a luat patru ani şi şase luni, ambele pedepse fiind cu executare, în timp ce fiul acestuia din urmă a primit un de închisoare cu suspendare. De menţionat că hotărârea Tribunalului nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel, la Curtea de Apel Constanţa. Amintim că la data de 12 iulie 2011, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanta au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Cristian Olaru şi Mugurel Alexa, pentru săvârşirea unei infracţiuni de luare de mită, şi Alxandru Darius O., fiul minor al celui dintâi, pentru săvârşirea unei infracţiuni de complicitate la luare de mită. În urma cercetărilor specifice, organele de anchetă au arătat că Olaru şi Alexa, ambii agenţi de ordine publică în cadrul Secţiei 2 Poliţie Constanţa ar fi pretins, la data de 8 februarie 2011, de la martorul D.R.C. suma de 1.700 de lei pentru a nu-i aplica o sancţiune administrativă pentru că acesta circulase pe drumurile publice fără a avea asigurare RCA şi pentru a nu-i întocmi acestuia dosar penal pentru portul fără drept al unui baston telescopic. În după amiaza zilei de 8 februarie 2011, inculpatul minor s-a întâlnit în zona ICIL din municipiul Constanţa cu martorul D.R.C. de la care a primit pentru tatăl său suma de 1.700 de lei, solicitată anterior, conform procurorilor. La momentul trimiterii în judecată s-a precizat că poliţiştii au fost cercetaţi în stare de libertate iar pe parcursul urmăririi penale nu au recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în sarcina lor. După cum arătam mai sus, prinderea în flagrant a celor doi poliţişti a fost pregătită de ofiţerii Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă, ajutaţi de cei ai Serviciului de Investigare a Fraudelor, însă acţiunea a eşuat parţial.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii