tomis@ziuact.ro
X printing
Acasa arrow Eveniment arrow Crime perfecte sau doar o chestiune de timp?

Crime perfecte sau doar o chestiune de timp?

Share |
crima.jpgUcigaşi fără scrupule, care şi-au mutilat victimele şi le-au privit în agonie până ce şi-au dat ultima suflare, se plimbă nestingheriţi în libertate, fără ca nimeni să bănuiască măcar de ce sunt capabili. Autorii a două crime terifiante care au zguduit Constanţa au reuşit să-şi păstreze anonimatul până în ziua de astăzi, angrenându-i pe poliţiştii constănţeni într-o luptă contracronometru pentru a le da de urmă.

Cazul tânărului măcelărit cu cruzime, descoperit putred după aproape o lună

Prima anchetă de crimă clasată cu AN, la care oamenii legii lucrează şi acum, a fost deschisă pe 9 septembrie 2009, o dată cu descoperirea morbidă a unui trup neînsufleţit aflat în stare avansată de putrefacţie. Cadavrul aparţinea unui tânăr de doar 19 ani, Adrian Cristea, din Murfatlar, cunoscut din rândul persoanelor fără adăpost. Victima a fost găsită pe podeaua unei magazii din staţiunea Mamaia, închisă cu lacătul pe dinafară. Medicii legişti care au examinat trupul neînsufleţit au tras o concluzie sinistră: cadavrul zăcea acolo de mai bine de trei săptămâni. În urma raportului medico-legal, anchetatorii au stabilit că ucigaşul i-a zdrobit capul cu un topor şi l-a înjunghiat cu sălbăticie, cu 13 lovituri de cuţit, în zona inimii. După ce l-a masacrat, i-a înscenat sinuciderea, legându-i în jurul gâtului un cablu electric în formă de laţ, ca să lase impresia că tânărul s-ar fi spânzurat şi să disipeze suspiciunile unei crime.

Principalul suspect în acest caz s-a sinucis

Ancheta în cazul odioasei crime din Mamaia a eşuat, după ce principalul suspect a fost găsit spânzurat. Oamenii legii erau pe cale de a desluşi misterul crimei, o dată cu realizarea portretului singurului suspect, Calistrat Nedelcu, în vârstă de 52 de ani, din localitatea suceveană Mitocu Dragomireni. Anchetatorii au aflat că cei doi erau angajaţi ca paznici, chiar la societatea în magazia căreia a fost găsit cadavrul tânărului şi exista şi un mobil al crimei: răzbunarea, întrucât victima avusese un conflict aprins cu potenţialul agresor. Ipoteza era întărită şi de precedentul creat în cazul lui Calistrat Nedelcu, care, în luna aprilie a anului 2003, şi-a ucis cu sânge rece prietenul de pahar, pe Marian Cantea, în vârstă de 24 de ani, din Braşov, după ce i-a tăiat gâtul cu o sticlă spartă. Pe 8 aprilie 2003, Nedelcu a fost dat în urmărire generală de către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa, fiind căutat pentru comiterea infracţiunii de omor şi a fost prins patru zile mai târziu. În timpul audierilor, Nedelcu a negat cu vehemenţă că ar fi avut vreo implicare în săvârşirea crimei, invocând însă un alibi destul de slab. Numai că întreaga reconstituire nu a mai putut fi verificată, întrucât, pe 9 septembrie 2009, Calistrat Nedelcu a fost găsit spânzurat de crengile unui copac, pe o insuliţă de pe malul Lacului Tăbăcăriei. Legiştii au atestat atunci varianta clară a unei sinucideri, după ce nu au găsit nici la examinarea exterioară a cadavrului, nici după efectuarea necropsiei, urme de violenţă care să trezească suspiciuni de crimă.

Cazul bătrânului veteran de război, omorât în bătaie

O altă crimă terifiantă rămasă nedesluşită s-a petrecut pe 3 octombrie, în localitatea Lipniţa, unde un octogenar a fost găsit fără suflare, cu capul zdrobit. Anchetatorii au stabilit că victima cruzimii de nedescris a fost Nicolae Dumitrescu, în vârstă de 84 de ani, pensionar, fost veteran de război. Ucigaşul a aşezat trupul neînsufleţit în pat, acolo unde bătrânul se odihnea de obicei, încercând să creeze iluzia că acesta ar fi murit din cauze naturale. Locul crimei oferea un amalgam de indicii greu de desluşit. Lucrurile din încăpere erau răvăşite, însă aparent nu lipsea nimic. Într-un borcan ascuns după un dulap a fost găsită suma de 6.600 de lei, probabil economiile pensionarului. Firul receptorului de la telefonul fix a fost smuls, iar uşa de acces, închisă pe interior, ca şi cum cineva l-ar fi împiedicat pe bătrân să folosească telefonul pentru a cere ajutor sau să iasă din casă şi să alerteze vreunul dintre vecini. Rezultatele expertizei medico-legale asupra trupului neînsufleţit dezvăluiau o moarte extrem de violentă a bătrânului, care a avut peste 20 de coaste rupte şi leziuni severe în zona capului. Anchetatorii au refăcut firul crimei şi au stabilit că ucigaşul l-a bătut cu sălbăticie pe pensionar până l-a pus la pământ, apoi i-a aplicat loviturile cauzatoare de moarte în zona capului. Anchetatorii au presupus că mobilul crimei ar fi fost jaful şi au încercat, pe baza probelor prelevate, să întocmească o listă a persoanelor suspecte. Ancheta este în curs de derulare şi la ora actuală, iar oamenii legii se străduiesc să verifice toate persoanele vizate pentru a putea ajunge la autorul odioasei crime.


Andreea BARBU - Ultimele (5)
Arhiva completa Trimite un e-mail autorului

Comentarii (0)add comment
Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
micsoreaza | mareste

busy
 
Publicitate
Altinbas Diamonds
Eveniment
De astazi

Medicul ginecolog din Mangalia risca 15 ani de inchisoare in cazul in care fatul avea peste 3 luniIon STAVRU | Sambata, 13 Martie 2010 | (508)

Poliţiştii din Mangalia continuă cercetările ...

Sergent major cercetat in libertate pentru trafic de droguriCecilia ZAREA | Sambata, 13 Martie 2010 | (249)

Gabriel Ichimuţă sergentul major din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean depistat avand asupr...

Dosarul „Rutiera" continua
Zeci de politisti in sala de judecata
Cecilia ZAREA | Sambata, 13 Martie 2010 | (356)

Tribunalul Constanţa a fost invadat de poliţişti Imbrăcaţi in uniforme cu insignele lustruite şi p...

Ipu, adus in instanta pentru BamburicCecilia ZAREA | Sambata, 13 Martie 2010 | (350)

Cristian Fălcuş zis Ipu individul despre care se crede că ar fi fost implicat nu numai in tentativa ...

Din arhiva

Fabrica de tigari in ferma
Tutun „Plugarul", produs printre animale
Cecilia ZAREA | Vineri, 12 Martie 2010 | (500)

Lovitură de teatru pentru mafia ţigărilor contrafăcute, după ce procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au descoperit o adevărată fabrică de tutun în incinta unei ferme de animale din Târguşor...

Carder pus in libertateCecilia ZAREA | Vineri, 12 Martie 2010 | (154)

Iulian Pintilie, tânărul de 27 de ani, din Reghin, judecat la Constanţa pentru infracţiuni privind comerţul electronic, a fost pus în libertate după cinci luni de arest preventiv. Nici n-a fost bine pus în libertate, că sus...

Condamnat pentru ca a talharit postaritaCecilia ZAREA | Vineri, 12 Martie 2010 | (164)

Tânărul de 19 ani care s-a luptat cu poştăriţa pe care a vrut s-o jefuiască în zona Km 4-5 a fost condamnat la închisoare. Magistraţii Judecătoriei Constanţa au decis că Ionuţ Trache trebuie să-şi petreacă următorul ...

Trei masini de Bulgaria in puterea noptii
Jaf la exchange-ul lui Gica Slabu
Cecilia ZAREA | Vineri, 12 Martie 2010 | (525)

Preşedintele Clubului Sportiv Tomis Constanţa, Gică Slabu, a fost călcat de hoţi. Atacatorii au lovit în puterea nopţii, în jurul orei 0.00, şi au dispărut cu banii în mai puţin de cinci minute. Trei maşini înmatri...

Jandarm constantean propus spre arestareCecilia ZAREA | Joi, 11 Martie 2010 | (232)

Procurorii DIICOT Constanţa au cerut instanţei arestarea preventivă a unui jandarm din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, pe care îl acuză de trafic de droguri. Sergentul major Gabriel Ichimuţă, de 24 de ani, a fo...

Procesul Calimarea
a disparut martorul protejat
Cecilia ZAREA | Joi, 11 Martie 2010 | (510)

Unul dintre martorii sub acoperire citaţi în procesul în care Cristian Gherghişan, Petrică Tomescu şi Lucian Călimărea sunt judecaţi pentru tentativă de omor calificat, în urma bătăii pe care i-au aplicat-o lui Cristian...

„Mafia de la Rutiera", la Parchetul GeneralCecilia ZAREA | Joi, 11 Martie 2010 | (409)

Dosarul în care poliţiştii de la Serviciul Rutier Constanţa sunt anchetaţi pentru fapte de corupţie a ajuns pe masa Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Plimbat de la Parchetul Tribunalului Constanţa la DNA Const...

Babus, judecat pe 8 aprilie pentru mitaCecilia ZAREA | Joi, 11 Martie 2010 | (342)

Dosarul în care Constantin Babuş, directorul Direcţiei Administrarea Domeniului Public şi Privat din Primăria Constanţa, este judecat pentru fapte de corupţie a fost înregistrat din nou pe rolul Curţii de Apel Constanţa, instan...

Cine vrea sa devina magistrat de ConstantaRaluca TONECI | Joi, 11 Martie 2010 | (679)

Iată lista candidaţilor admişi pentru susţinerea examenului de admitere, aşa cum a fost publicată pe site-ul e-juridic.ro

Potrivit paginii de Internet mai sus amintite, Institutul Naţio...

Copilul a asistat la flagrantul tataluiCecilia ZAREA | Miercuri, 10 Martie 2010 | (361)

La momentul la care ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie au încercat prinderea în flagrant a agentului Dorin Ion, de la Poliţia Rutieră Medgidia, în urma unei intervenţii „violente", cum a fost clasificată d...

Cine era Lucian Cernat, victima lui SlepacCecilia ZAREA | Miercuri, 10 Martie 2010 | (456)

Prima victimă din seria asasinatelor monstruoase de la Constanţa comise de Valentin Şlepac la ordinul lui Sergiu Bahaian a fost deshumată ieri dimineaţă, la Cernavodă. Trupul neînsufleţit al lui Lucian Cernat a fost identificat de ru...

Sondaj

Top articole »
Chocolitious Bistro
Chocolitious »

Casa Albastra »

Top Estate: Portalul Imobiliar Profesionist
Arif
Publicitate
Oil Terminal: 10 ani de experienta
Publicitate
Publicitate
Antitepari

Revista Presei ziare Ziare

Site-ul www.ziuaconstanta.ro este optimizat pentru browser-ele Internet Explorer, Mozilla Firefox si Google Chrome, cu rezolutia minima de vizualizare de 1024x768 pixeli.
Pentru probleme legate de functionalitatea site-ului va rugam sa semnalati webmasterul: webmaster@ziuact.ro

© 2010 ZIUA de Constanta, toate drepturile rezervate.