Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:36 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consilierul Ciuperca a fost arestat

ro

25 Apr, 2007 00:00 1378 Marime text
Magistratii galateni au dispus, ieri, arestarea preventiva, pentru 29 de zile, a consilierului PD Gheorghe Ciuperca, din localitatea 23 August. Au fost arestati, totodata, Daniel Dediu, fiul unui om de afaceri din Galati, precum si Cristian Daniel Dinescu, un alt constantean care se afla impreuna cu Ciuperca in momentul in care au fost prinsi. Reamintim ca, asupra celor doi, politisti de la Crima Organizata Galati au descoperit, in urma cu aproximativ o luna, un adevarat arsenal, respectiv pistoale, gloante si arme albe, ascuns in portbagajul masinii. Se pare ca Ciuperca incercase sa intermedieze pentru Dinescu imprumutarea unui pistol proprietatea lui Dediu. Dat fiind ca ieri, in momentul in care s-a dat citire sentintei, erau prezenti numai avocatii inculpatilor, mandatele de arestare urmeaza a fi trimise la domiciliile celor trei. Insa inculpatii au declarat deja recurs. De precizat ca Daniel Dediu a mai fost implicat in cateva scandaluri, fiind acuzat de viol si folosirea ilegala a armelor de foc. Daniel Dediu este fiul omului de afaceri Lili Dediu, ce detine in Galati un cotidian si o firma de paza. De asemenea, consilierul Gheorghe Ciuperca, fost campion national la lupte, a fost acuzat ca in luna februarie a intrat in locuinta unei familii si a agresat doi dintre membrii acesteia.

Scris de: {autor}Olimpia CEARA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii