Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:18 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine a decis pentru Tusac Judecătorul Niţă, preşedinte de complet (documente)

ro

05 Jul, 2011 00:00 3065 Marime text

Judecătorul care a pronunţat hotărârea favorabilă angajaţilor din Primăria Mangalia cu privire la sporurile despre care Curtea de Conturi stabilise că ar fi fost ilegale este nimeni altul decât vicepreşedintele Tribunalului Constanţa, Anca Jeanina Niţă, soţia procurorului Teodor Niţă, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

În urmă cu câteva zile, primarul Mangaliei, Claudiu Tusac, a anunţat că instanţa Tribunalului Constanţa i-a dat dreptate în procesul intentat Curţii de Conturi, pentru sporurile angajaţilor. Dosarul format pe rolul Tribunalului Constanţa a avut numărul 353/36/2010, iar, în urmă cu circa patru luni, instanţa a hotărât să anuleze în parte decizia 35/24.11.2009 emisă în baza procesului verbal din 29.10.2009, cu privire la măsurile precizate la punctele 1 şi 2. Pe scurt, după cum au afirmat reprezentanţii Primăriei Mangalia, recuperarea sporurilor acordate angajaţilor. Cu alte cuvinte, funcţionarii publici rămân cu banii. Aşa cum am menţionat anterior, judecătorul care a pronunţat hotărârea este chiar vicepreşedintele Tribunalului Constanţa, judecător Anca Jeanina Niţă, care a prezidat completul CA3 al Tribunalului. În declaraţia de avere completată în calitate de vicepreşedinte al instanţei, magistratul Anca Niţă a menţionat că deţine împreună cu soţul său două terenuri în Constanţa, fiind vorba despre o suprafaţă intravilană de 500 mp dobândită în 2006, în urma încheierii unui contract de întreţinere, şi, respectiv, despre un teren agricol de 1.000 mp cumpărat în 2007. Tot în baza unui contract de întreţinere, soţii Niţă au dobândit, în 2006, şi o casă de locuit în Constanţa, în suprafaţă de 527 mp, în „parcul auto" al familiei aflându-se un BMW seria 3, fabricat în 2004, o Dacia 1310, tot din 2004 şi un Peugeot 308, fabricat în 2008. Toate cele trei autoturisme au fost dobândite în urma încheierii unor contracte de vânzare-cumpărare, în cazul Peugeot-ului fiind contractat un credit bancar. Pe data de 30 martie 2010, soţii Niţă i-au vândut unui anume Ion Tudor un Audi A3, primind în schimbul autoturismului suma de 5.500 de euro. În ceea ce priveşte datoriile, magistraţii au de returnat 51.086,24 de lei până în decembrie 2015 şi 8.200 de euro până în august 2017. Judecătorul Anca Niţă a realizat un venit anual din salariile încasate de la Tribunalul Constanţa de 79.084 de lei, în timp ce soţul său, Teodor Niţă, procuror la Parchetul Tribunalului Constanţa, a avut un venit anual de 62.589 de lei. De asemenea, din activitatea didactică depusă în calitate de lector universitar, judecătoarea a mai realizat 1.752 de lei. Legat de eventualele interese ale magistratului, acestea sunt practic inexistente, potrivit declaraţiei completate în acest sens la sfârşitul anului trecut şi afişată pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii.   

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii