Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:04 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Au început examenele de departajare în Poliţia de Frontieră Constanţa

ro

29 Jul, 2011 00:00 5444 Marime text
cap_4.jpgAngajaţii din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Constanţa sunt în febra examenelor de departajare, în urma cărora 253 de lucrători vor rămâne fără un loc de muncă. Pe data de 25 iulie, cei din personalul civil din Poliţia de Frontieră Constanţa au susţinut primii acest examen, iar azi sunt urmaţi de agenţi. Potrivit reprezentanţilor IJPF Constanţa, săptămâna viitoare va fi testat personalul operativ, iar, pe data de 3 august, sunt aşteptate rezultatele.

Cei nemulţumiţi de rezultate pot depune contestaţii. Aproape de începutul acestei luni, în Monitorul Oficial al României a fost publicată procedura prin intermediul căreia s-a reglementat modul de organizare şi desfăşurare a examenului pentru departajarea în vederea numirii în funcţie a personalului care a ocupat posturi de natura celor desfiinţate în cadrul reducerilor din Ministerul Administraţiei şi Internelor. Astfel, potrivit Monitorului Oficial, prin intermediul probei scrise se testează cunoştinţele teoretice necesare ocupării funcţiei pentru care se organizează examenul, iar în cadrul testării se pot evalua inclusiv cunoştinţele generale ale candidatului în domeniul ordinii şi siguranţei publice. Mai mult decât atât, „subiectele pentru proba scrisă se stabilesc pe baza bibliografiei şi a tematicii de examen, astfel încât să reflecte capacitatea de analiză şi sinteză a candidaţilor, în concordanţă cu nivelul şi specificul funcţiilor pentru care se organizează examenul", se mai arată în Monitor. Criteriile de evaluare pentru stabilirea planului de interviu sunt: abilităţile de comunicare, capacitatea de analiză şi sinteză, alte abilităţi impuse de funcţie, motivaţia candidatului şi comportamentul în situaţiile de criză. Pentru funcţiile de conducere, planul de interviu include şi elemente referitoare la capacitatea de a lua decizii şi de a evalua impactul acestora, exercitarea controlului decizional şi capacitatea managerială. Întrebările şi răspunsurile la interviu se înregistrează prin mijloace audio sau audio-video. În situaţia în care mai mulţi candidaţi au aceeaşi notă finală, departajarea acestora se realizează în urma organizării unui nou examen, în maximum trei zile lucrătoare de la expirarea termenului legal de depunere a contestaţiilor, respectiv de soluţionare a acestora. După afişarea rezultatelor, candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie, în termen de cel mult 24 de ore de la data afişării acestora, la secretariatul unităţii organizatoare, sub sancţiunea decăderii din acest drept, potrivit Monitorului. Nu este de trecut cu vederea că următorii testaţi vor fi cei din Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa, instituţie care trebuie să disponibilizeze 19 oameni.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • ion 02 Aug, 2011 23:50 Un examen de departajare (in urma caruia oamenii pot pierde locul de munca) consta doar in verificarea cunostintelor teoretice. Unele abilitati practice sunt trecute cu vederea, aptitudini fizice ,'nimic', nu mai vorbesc de o evaluare profesionala ci de una a tocilarilor. Cine 'toceste' mai bine ramane in sistem. Eu personal nu as dori sa ma aflu in patrula cu un domn/doamna ochelarista care nu poate sa alerge 50 de metri(ii da sangele pe nas) are 'doua maini stangi' in a folosi tehnica, si au fobii la intuneric, insecte, etc., au probleme mari cu frigul sau caldura, au diferite probleme medicale, au probleme in familie etc., sau au pile nu stiu pe unde. La GN Mangalia, la frontiera verde era o vorba, cica, 'nu mai avea cine sa plece in misiune de atatia pilosi'. Am o singura rugaminte 'RESPECT'.