Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:57 04 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Au furat o tona de carbune

ro

19 Jan, 2009 00:26 1028 Marime text
O tonă de cocs din vagoanele de cărbune. Aceasta a fost prada a doi bărbaţi, prinşi sâmbătă de luptătorii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Tomis.

Conform lt. col. Sorin Mustăţea, indivizii au fost depistaţi sâmbătă, în jurul orei 11.40, în zona căii ferate din cartierul Medeea. Constănţenii Sedan Ibram, de 33 de ani, şi Senan Ibram, de 38 de ani, erau bine informaţi cu privire la traficul garniturilor de tren care trec prin zona Medeea, precum şi în legătură cu încărcătura acestora. Amândoi cu antecedente penale, Sedan şi Senan au pus la punct un plan, în care au decis să „dea atacul" pe parcursul zilei de vineri şi în timpul nopţii. Conform sursei citate, cei doi s-au urcat în vagoanele aflate în trafic sau staţionate la semnalul operatorului de trafic, de unde au aruncat cărbunele pe terasament. Lucrând cu spor, bărbaţii au reuşit să sustragă astfel aproximativ o tonă de cocs. Marfa astfel obţinută au hotărât să o recupereze în ziua de sâmbătă, când traficul este mai redus. „Cei doi cerneau cărbunele cu o plasă de sârmă, pentru a recupera doar bucăţile mari, de calitate, pe care le ambalau în saci de rafie", a precizat lt. col. Mustăţea. Până la prinderea lor, aceştia reuşiseră deja să ambaleze 16 saci, iar când au fost somaţi de jandarmi, Senan şi Sedan au încercat să fugă, însă acţiunea lor a fost fără sorţi de izbândă. Cei doi s-au ales cu dosare penale pentru furt calificat, care au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii