Aşa a vrut Dumnezeu Firma unui fost senator, la un pas de a lua gunoaiele menajere ale militarilor constănţeni
Aşa a vrut Dumnezeu:Firma unui fost senator, la un pas de a lua gunoaiele menajere ale militarilor constănţeni


O societate comercială în fruntea căreia se află şi un fost senator ar putea bate palma cu Ministerul Apărării Naţionale. Firma în cauză doreşte să se ocupe de gunoaiele menajere ale Unităţii Militare 02154 Constanţa. Potrivit datelor oficiale, societatea se numeşte Iridex Group Import - Export Bucureşti SRL şi doreşte să îndeplinească servicii de colectare, transport şi neutralizare deşeuri menajere solide. La comanda SRL-ului mai sus precizat se află şi fostul senator din partea PC în legislatura 2004 - 2008 Corneliu Pascu, un apropiat al celebrei familii lui Dan Voiculescu, lider onorific al Partidului Conservator, conform presei centrale. Corneliu Pascu a fost şi vicepreşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România.
Conform unor date publice, SC Iridex Group Import - Export Bucureşti SRL
este ofertantul acestei licitaţii, ce vizează, după cum am mai precizat,
contractarea de servicii de colectare, transport şi neutralizare deşeuri
menajere solide în cantitate aproximativă de 24.000 de kilograme. De remarcat
că serviciile vor fi prestate pentru cazarma 2879, în baza unui contract
semnat. Iridex Group Import - Export Bucureşti SRL a devenit cunoscută la nivel
naţional după ce a câştigat o serie de contracte „grase" de la stat.
Vrajitorul.ro informează că firma este condusă de directorii Doina Croitoru şi
Florin Pascu. În fruntea societăţii se mai află şi Corneliu Pascu, fost senator
din partea PC în legislatura 2004 - 2008. Conform Monitorului Oficial, nr.
1461/2001, Corneliu Pascu, Valentin Feodorov şi Doina Croitoru, în calitate de
asociaţi în cadrul societăţii comerciale Iridex Group Import - Export, reuniţi
în adunarea generală, cu unanimitate de voturi au hotărât modificarea
statutului şi a contractului de societate. Valentin Feodorov apare şi în SC
Clubul Vinului SRL Bucureşti, unde mai figurează Călin
Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, fostul premier al României. Revenind la SC
Iridex Group Import - Export, mai putem spune că unitatea este obişnuită cu
atmosfera de la malul mării, dat fiind că a prestat activităţi specifice pentru
mai multe primării din Constanţa.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp