Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:25 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ANI, tarata in instanta de angajatii Primariei Cernavoda

ro

17 Jul, 2010 00:00 1706 Marime text

p1-2_ani_-_sigla_ani___.jpgMai mulţi angajaţi ai Primăriei Cernavodă au dat în judecată Agenţia Naţională de Integritate, formulând plângeri contravenţionale. Şi au câştigat.

Dosarele au ajuns pe rolul Tribunalului Constanţa, după ce ANI a atacat în recurs sentinţele prin care li se dădea dreptate funcţionarilor primăriei. Cele 12 cauze au fost înregistrate pe rolul Secţiei contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului. Cei care au dat în judecată ANI sunt Georgiana Cadiu, din cadrul Serviciului Administraţie Publică, Gheorghe Iacob Hristu, inspector asistent la primărie, inspectorii Ion Bulgaru, Gheorghe Latori, Ştefania Beu, Ancuţa Livia Theodorescu, de la Serviciul Contabilitate, Ana Spirea, referent la acelaşi serviciu, Adrian Mionici, Traian Matei, ambii şefi formaţie Serviciul Transport, Ştefan Cîmpeanu, referent superior, Vasile Mititelu şi Elena Butnaru, ultima fiind şef formaţie la Primăria Cernavodă. Angajaţii Primăriei s-au adresat iniţial Judecătoriei Medgidia, formulând plângeri contravenţionale, care le-au fost admise de instanţă. Nemulţumiţi de această decizie, reprezentanţii ANI au atacat-o în recurs. Înregistrate în aceeaşi zi la Tribunal, dosarele au primit termene în lunile noiembrie şi decembrie, dată fiind încărcătura mare a instanţei.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii