Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:21 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

110 clienţi cu vârste între 40 şi 70 de ani Ce preferi - sex oral, tăiată pe faţă cu sabia ori moartea ?

ro

12 Sep, 2011 01:43 4176 Marime text
akar_sabie.jpgZIUA de Constanţa continuă seria prezentării datelor cutremurătoare din dosarul minorei despre care poliţiştii spun că a fost traficată de mamă, aceasta din urmă fiind ajutată în activitatea infracţională de concubin. Dacă în ediţia de ieri am redat un fragment dintr-o conversaţie telefonică purtată de copilă şi un presupus client, unde acesta o întreabă pe fată dacă i s-a „reparat păsărica", azi descriem modalitatea prin intermediul căreia minora a fost obligată să facă sex oral. Potrivit anchetatorilor, fetiţa a fost ameninţată de mamă şi de concubinul acesteia că o mutilează cu o sabie de 51 de centimetri pe care o ţineau în casă.

Audiată de poliţişti, minora a declarat că până la începutul lunii octombrie 2009 a locuit împreună cu bunica sa, după care s-a mutat împreună cu mama sa, Stela Akar, şi concubinul acesteia, Gabriel Stoicescu, într-o garsonieră situată în oraşul Năvodari. La scurt timp, Stela Akar i-ar fi spus propriei fiice să întreţină relaţii sexuale cu doi bărbaţi întrucât are nevoie de bani. Cele două s-au deplasat la un apartament dintr-un imobil situat la ieşirea din staţiunea Mamaia, spre Năvodari, unde s-au întâlnit cu cei doi clienţi şi unde minora a întreţinut acte sexuale cu aceştia. La sfârşit, bărbaţii au scos din buzunare câte 70 de lei. Conform anchetatorilor, calvarul copilei nu s-a oprit aici, dat fiind că Stela Akar şi concubinul acesteia i-au găsit fetei noi clienţi, cu vârste cuprinse între 50 - 60 de ani, poate chiar mai mult. Acestora din urmă li se spunea că minora are 16 ani, altora le spuneau că are 13 ani. În perioada octombrie 2009 - iulie 2010, potrivit poliţiştilor, copila a fost obligată de mamă şi de Gabriel Stoicescu să întreţină raporturi sexuale cu pese 65 de bărbaţi, toţi trecuţi de vârsta de 50 de ani. Mai mult decât atât, continuă anchetatorii, Stela Akar şi Gabriel Stoicescu au încercat să o convingă pe fată întreţină acte sexuale orale, dat fiind că putea obţine mai mulţi bani. „Întrucât a refuzat să întreţină acte sexuale orale, inculpaţii Akar Stela şi Gabriel Stoicescu au ameninţat-o pe partea vătămată, acesta din urmă spunându-i chiar că o omoară sau o mutilează cu o sabie pe care o avea în casă", potrivit oamenilor legii. Copila le-a mai declarat acestora că de la începutul lunii iulie 2010, înainte de a se muta în oraşul Năvodari, a fugit de acasă, încercând să scape de respectivul calvar. În acest sens, fata s-a refugiat la o prietenă, care locuia pe aceeaşi stradă. Ulterior, Stela Akar a descoperit-o pe copilă, pe care a dus-o acasă şi, împreună cu Gabriel Stoicescu, au bătut-o cu pumnii şi picioarele şi a ameninţat-o că o taie cu ea pe faţă. După ce şi-au schimbat domiciliul, în Constanţa, cei doi inculpaţi au continuat să îi găsească clienţi minorei cu care aceasta să întreţină relaţii sexuale, singura sursă de venit fiind prostituţia. În lunile iulie şi august 2010, copila nu ar fi avut nici un client, dar începând cu luna septembrie 2010 şi până la jumătatea luni octombrie 2010 a avut în jur de 45 de clienţi cu vârste cuprinse între 40 şi 70 de ani. Facem precizarea că, în faţa anchetatorilor, Gabriel Stoicescu şi Stela Akar nu au recunoscut comiterea infracţiunilor, ulterior însă mama copilei admiţând că şi-a traficat propria fiică. De precizat că, în şedinţa din data de 25 ianuarie 2011, judecătorii Tribunalului Constanţa au admis cererea formulată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului dispunând astfel decăderea din drepturile părinteşti a Stelei Akar.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • cia 12 Sep, 2011 10:35 cit isi iua spaga sefii politiei si parchet ptr trafic minore ptr sex la bariere caraiman si a vlaicu etc?