Submarinul electoral
Submarinul electoral
13 Aug, 2007 00:00
ZIUA de Constanta
1179
Marime text



N-a trecut prea multa vreme de cand spuneam ca marina militara este o sursa inepuizabila de capital electoral, ca, iata, a mai aparut un pretendent la modernizarea acesteia, de parca doar pe el il asteptau navele romanesti, unele din ele aflate in paragina de ani de zile.
Aflat in trecere pe la Constanta, dar si prin conducerea armatei, Teodor Melescanu, actualul ministru al Apararii a aruncat, sambata, o bomba pentru a deveni, asemenea altora ca el, penibil. Si iata ce le-a promis ministrul marinarilor romani: submarinul Delfinul va fi vazut, anul viitor, de Sfanta Marie, scrutand adancurile marii, doborand, probabil, recorduri de scufundare ale acestor tipuri de submersibile. Dar, asemenea oricarui ministru care s-o pricepe la multe, dar nu si la astfel de categorii de nave, nici lui Melescanu nu i-a trecut prin minte ca perioada de refacere a unui submersibil este mult mai mare de un an. Pentru ca Delfinul nu are nevoie acum doar de acumulatorii deveniti deja celebri, pe care nici macar nu se stie daca se mai fabrica pe undeva. El trebuie luat dintr-un capat in altul, inspectat din toate punctele de vedere, urcat pe un doc uscat si vazut ce mai are bun si ce-i mai trebuie. Si o astfel de operatiune costa: si timp, si bani. Chiar mult din amandoua. Este posibil ca ministrul sa se fi gandit ca si americanii tin in functiune nave militare mari care au participat la cel de-al Doilea Razboi Mondial. Dar ei le tin doar din respect pentru numele vasului respectiv. In niciun caz el nu mai este ce a fost. Totul a fost schimbat, modernizat. Si aceasta in timp, cu bani multi si cu specialisti de marca. Sa nu uitam ca Delfinul nostru nu mai este functional de peste un deceniu. La momentul acesta, tot ce se face, se face bajbaind. Nimeni nu a dat bani pentru el mai mult decat ar trebui sa fie mentinut pe linia de plutire, legat de cheu in dana militara. Acum, la Delfinul, pot sa apara probleme ca si la autoturismul defect. Pleci cu el la mecanic si de-abia acolo constati ca defectiunile sunt mult mai multe si cheltuielile trebuie dublate sau chiar triplate. Dar ce e greu sa spui ceva in care nici tu sa nu crezi? Asa cum spuneam si cu alta ocazie, doar Ioan Mircea Pascu nu s-a hazardat pe tema submarinului. Chiar daca Delfinul este un simbol al marinei noastre si trebuie repornit. Teodor Atanasiu, urmasul lui, anunta, la Ziua Marinei din 2005, ca va baga submersibilul intr-un program de modernizare care ar fi trebuit sa se termine anul acesta. Si miercuri am fi putut sa-l vedem in fruntea alaiului naval. Aplaudat frenetic de multimea curioasa, dar si de oficialii jubiland de fericire. Dar nu s-a intamplat. Atanasiu a plecat la AVAS, Delfinul a ramas imobilizat la tarm. A venit noul ministru al Apararii, Sorin Frunzaverde, care, si mai priceput decat cei care au fost inaintea lui, a proorocit: in cinci luni, va fi operational Delfinul. Nu a apucat sa-si duca mandatul la bun sfarsit ca a fost si el schimbat. Dar nu-i nicio problema. Nici Melescanu nu va fi ultimul ministru care promite marea cu sarea pentru marina militara. Vor mai fi si altii, pentru ca vorbele nu costa, iar nerealizarile vor fi aruncate pe electorat, pe guvernanti, pe opozitie. Si gata. Punct si de la capat.Scris de: {autor}Emilian ANDREI{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii