Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:05 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

PDL Constanta - bufonul de la Curtea lui Mazare

ro

10 Aug, 2010 00:00 1771 Marime text
manuela1_editorial.jpgConducerea PDL a emis ieri, decizia Comisiei Naţionale de Statut, Etică şi Litigii cu privire la situaţia de la Constanţa. Cu toate că atât CCL-ul - alegerile de la municipiu - cât şi CCJ-ul cu îmbrânceli au fost anulate, nu cred că neînţelegerile mocninde din PDL Constanţa vor fi stinse cu o hârtie.

Situaţia din PDL Constanţa este încă tulbure şi asta pentru că există două tabere, ambele solide, care au păreri diferite legate de modul în care au fost împărţite sarcinile administrative, deconcentratele mai pe scurt, dar şi faţă de cine ar trebui să conducă organizaţia municipală. Şi nu vorbim nicidecum că există o controversă legată de cine ar trebui să fie adversarul lui Mazăre la localele din 2012. Nu. Deşi aşa ar fi trebuit. Să existe cel puţin două opţiuni, două propuneri din partea PDL, şi să mai existe şi o competiţie internă cinstită în partid. Ultima parte, legată de competiţie internă de fair-play, cred că este totuşi o utopie la noi la români, pentru că eu nu am asistat până acum la nicio competiţie internă în vreun partid, fie PNL, PSD, PDL, care să se termine cu strângeri de mână. Dar măcar propunerile pentru a-l contracandida pe Mazăre trebuiau să existe. Deocamdată însă, democrat-liberalii constănţeni pierd din vedere esenţialul şi se bat pe funcţia de la municipiu. Au mai avut încă timp să şi anuleze o bătălie pentru această funcţie. Au existat doi doritori: Maria Stavrositu şi Adrian Manole. Niciunul însă nu conduce municipiul, însă organizaţia a pierdut timp preţios în a-şi stabili o strategie pentru a-l învinge pe actualul primar al Constanţei. În alte judeţe, am observat deunăzi, campania electorală a început deja. E adevărat, doar prin teasing, cu câteva tuşe electorale, un stimul vizual cu figura celui care se pregăteşte să contracandideze. Dar e suficient. Şi bravo lor, pentru că ştiu să se promoveze din vreme, ba mai au şi timp să sădească un pom sau să dea cu o bidinea pe un bloc, aşa cum făcea Mazăre când a candidat. La Constanţa însă, propunerile pentru primărie nu şi-au ocupat locul la start-ul „competiţiei interne“, iar preşedintele de la judeţ, Mircea Banias, nu a părut să facă eforturi pentru a aplana frământările din organizaţia pe care o conduce. Ba din contră. El a fost iniţiatorul contestaţiei depuse împotriva Mariei Stavrositu. Nu Manole, aşa cum ar fi fost firesc, ci Banias - şeful de la judeţ. În tot acest timp, pesediştii, dar şi foştii pedelişti pro-PSD, jubilează. Mazăre, mai abitir decât toţi, îşi freacă palmele gata-gata să prindă un nou mandat. Păi cine are timp să-şi facă strategie, să-şi promoveze candidaţii, să-şi facă cunoscute
proiectele, să-i convingă pe constănţeni că reprezintă o alternativă la actuala administraţie? PDL? Nici vorbă. Sunt prea ocupaţi cu a-l distra pe Mazăre.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii