Mic tratat de ciordeala. Cum sa manglesti o stire

Există în presa locală anumite specimene (nu dau numele, că nu ar mai avea niciun farmec) care preferă să-şi pună numai mânuţele la contribuţie, nicidecum capetele.

Să vă explic! Ţi-e lene să cauţi subiecte? N-ai timp sau chef să-ţi faci treaba, însă trebuie neapărat să umpli paginile ziarului. Te crezi mare deştept şi ţi se pare că lumea întreagă ar trebui să-ţi stea la picioare, însă nu reuşeşti să scoţi un subiect bun pe zi?! Soluţia este simplă: cu un singur click, intri pe paginile de Internet ale celorlalte ziare, copiezi cu grijă pasajele interesante, salvezi pozele postate lângă text şi dai paste într-un document Word. Apoi, ca să fie treaba „ca la carte", modifici două trei cuvinte cu ajutorul... talentului jurnalistic fără margini. Şi... parampampam: ai făcut un ziar de succes. Lăsând gluma la o parte şi fără niciun fel de intenţie de a mă război cu vreun coleg din presă, exerciţiul ciordelii este în floare. Ne mândrim noi că vrem exclusivităţi, că nu mai putem de orgolioşi ce suntem, că nu vrem să ne întreacă nimeni, numai că şi de această dată capra râioasă are coadă băţoasă. Şi, dacă tot manglim de nu ne mai oprim, trebuie să ne dăm şi victimele presei centrale, care, vezi Doamne, nu ştiu ce are cu noi, gândăceii de provincie. Că suntem persecutaţi şi nu ni se recunosc meritele şi ne sună pentru cine ştie ce material şi ne jignesc cu maniera de abordare a problemei. Însă, la lăsarea întunericului, tot noi, ofuscaţii, facem copy/paste de performanţă. Apoi ne plimbăm ţanţoşi şi ne mândrim cu realizările noastre gazetăreşti. „Succesuri" ale muncii altora. Repet: nu cred că dacă aş da vreun nume aş schimba cu ceva coordonatele problemei. Exemplele de materiale ciordite (nu numai din ZIUA de Constanţa) sunt nenumărate. Orgoliile sunt imense, iar nesimţirea este nemăsurată. Dacă am ajuns să nu avem nici măcar încăpăţânarea şi mândria ziaristului care ar da orice pentru o exclusivitate şi ne gândim numai la ce pierdem, nicidecum la ce am putea avea numai noi în ziar... înseamnă că suntem o breaslă sortită pieirii. Şi nu vorbim aici despre dispariţia fizică. Ne mirăm că suntem văzuţi ca şpăgari? N-ar trebui. Ne doare atunci când suntem băgaţi în aceeaşi oală cu cei care pupă funduri şi pun botu' la bani numai pentru a scrie un material frumos şi strălucitor? Nu mai e cazul. Ni se pare publicitatea gratuită benefică? Suntem prea creduli. Şi simt nevoia să mai fac o precizare: am folosit termenii necolocviali „ciordeală" şi „mangleală" pentru că asta nu este presă, dragi colegi. Este ţigănie curată!