MAI, piatra de incercare a PSD
MAI, piatra de incercare a PSD

Încă de la bun început, ministerul mult râvnit de social-democraţi s-a
dovedit a fi cel care le-a generat cele mai mari probleme.
Abia a treia propunere a PSD, în speţă Dan Nica, a reuşit să stea ceva mai mult decât predecesorii săi - Gabriel Oprea şi Liviu Dragnea. Primul a fost obligat să demisioneze, următorul a renunţat de bună voie, sub pretextul că n-ar avea fondurile necesare pentru a susţine finanţarea administraţiilor locale. În fapt, Dragnea a preferat să-şi păstreze locul sigur şi călduţ din fruntea Consiliului Judeţean Teleorman, poziţie de pe care, indiferent ce guvern ar fi la putere până în 2012, nimeni nu-l poate înlocui. Dar, revenind la situaţia în care s-a plasat, de bună voie şi nesilit de nimeni, ministrul Nica, trebuie să remarcăm că PSD va ieşi iarăşi şifonat... indiferent de decizia finală. Că va rămâne reprezentat în Cabinetul Boc sau va recurge la demisia în bloc a demnitarilor săi, după cum anticipa de ieri un cotidian central, PSD nu va avea decât de pierdut.
Sunt sătulă şi scârbită de scandalurile ce nu mai contenesc în politica autohtonă şi nicio formaţiune nu îmi mai trezeşte interes, iar de încredere, nici vorbă. Limbajul folosit, atitudinile adoptate şi şantajele la care se recurge de o parte sau de alta confirmă că, la putere sau în opoziţie, nu mai au ce-şi împărţi şi asta-i nemulţumeşte cumplit. Colac peste pupăză, unui ministru îi vine o idee şi, pentru că-i sună bine şi consideră că va face vâlvă, o spune public. Dar fără a o discuta mai întâi în interiorul propriului partid sau în coaliţia din care face parte şi fără a argumenta. Şi dacă ideea aparţine vicepremierului, considerat de colegii de partid „aproape omologul premierului", ea capătă amploare şi generează reacţii pe măsură.
Dar am impresia că liderii PSD s-au înfierbântat cam repede, iar a lăsa impresia că sunt dispuşi să renunţe la guvernare este, în opinia mea, gluma zilei. Ei sunt conştienţi că plecarea din Cabinetul Boc înseamnă pierderea controlului atât la nivel central, dar mai ales în teritoriu. Pentru că, implicit, mii de directori, prefecţi şi subprefecţi puşi pe criterii politice vor zbura din funcţii. Ori, vor accepta baronii locali aşa ceva!? Totodată, chiar dacă Parlamentul va încerca să facă „fiţe" prin netrecerea unui eventual Cabinet Boc II „curat PD-L", cum spunea deunăzi un liberal, la a doua prezentare vor fi nevoiţi să-l voteze. Altfel, şi ei îşi pierd mandatele de parlamentari şi beneficiile ce reies de aici. Aşadar, MAI s-a dovedit a fi o grea piatră de încercare pentru PSD, un minister care a adus social-democraţilor scăderi drastice în sondaje, imagine şifonată şi confirmarea, pentru a treia oară, că şi-au dorit exact ceea ce nu puteau stăpâni.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- surmelis argentina pusa 29 Sep, 2009 10:44 Principiul "DEZBINA SI STAPANESTE" este specific partidului PNL, care a fost ELIMINAT de la conducerea GUVERNULUI ROMANIEI si asta pe buna dreptate. Tot acest partid PERFID al PNL-ului,trage sforile spre EL ,calcand pe "cadavrele" celorlalte partide si nu in ultimul rand pe al POPULATIEI ROMANIEI.
- redivivus 29 Sep, 2009 02:46 Se dovedeste inca o data ca o coalitie politica este un fenomen regretabil si primejdios,o imperechere nenaturala in care rolul de capetenie il joaca ambitiile personale.Eforturile de a rasturna guvernul cu orice pret, face ca guvernarea sa nu fie rodnica.Se creaza o stare de tensiune permanenta cu izbucniri violente si patimase,un fel de isterie politica ce dauneaza grav sanatatii morale cetatenesti,sadeste in sufletele oamenilor sentimentele antisociale,de dispret,de ura pentru propriilor conducatori. Toate acestea duc la invrajbire,usurand politica bazata pe principiul "dezbina si stapaneste". Suntemun popor condus de avocati care prin legile facute de ei,cei multi si necuvantatori sunt tinuti sub calcaiele celor cateva sute de politicieni ticalositi.De ce un ministru intra sau iese din guvernare?Pentru ca asa hotarasc partidele.Dar asa cum nu reprezenta nimic cand a intrat,nu reprezinta nimic cand iese.Cat timp politica se rezuma la oratorie si aplauze,poporul e in plina actiune.Gluma se ingroase dupa ce elocinta a trecut.La salariu,la paine,schimbarea se petrece brusc.Aplaudacii de ieri,suntprotestatarii de azi.Se pare ca nu e nimic de facut.Schimbarea stapanilor,bucuria nebunilor,se spunea odata.Dar atunci erau stapani putini.