La Pastele cailor

Un domn german zicea mai deunazi, in cadrul unui eveniment la care am participat, ca ar trebui sa stam fara griji: cresc preturile, vor creste si salariile!

Intentia este, fara doar si poate, laudabila, iar afirmatia ne-am dori sa fie veridica. Din nefericire, obisnuiti cu realitatile mioritice, toti cei care au auzit afirmatia distinsului domn venit de pe meleaguri straine au inceput sa rada, aproape isteric. Nu numai ca nu putem pune botul la asa ceva, dar daca tinem seama ca afirmatiile de acest gen nu au servit decat ca platforma electorala pentru unul si pentru altul, atunci chiar ne putem lasa pagubasi. Mie mi se pare o utopie toata chestia asta cu cresterea exponentiala a preturilor si a salariilor. Intr-o tara in care toata lumea migreaza inspre Capitala pentru ca acolo castigi mai bine, intr-o Romanie in care intr-unul dintre cele mai bogate judete, inca mai exista oameni in sate uitate de lume si de autoritati care mor de foame, mi se pare chiar ca-ti bati joc de tine daca ai tupeul sa crezi ca vei avea un salariu care sa se pupe cu preturile din magazine si cu tarifele la utilitati. Anul trecut, cam in aceasta perioada, am ajuns undeva pe la marginea Harsovei. Acolo, intr-o coliba cu alura de grajd isi ducea traiul o batrana trecuta bine de 80 de ani. Fara apa, fara cele trebuincioase, fara o urma de speranta ca macar ultimele clipe de viata ii vor fi inseninate. Nici o sansa, nene! Frigul de afara se regasea si inauntru, iar focul plapand care-i ardea in soba nu facea in nici un chip fata. Imbracata cu suba groasa, cu fes in cap si sprijinindu-se intr-un toiag, batrana mi-a adus aminte de basmele copilariei. Din pacate intreaga ei poveste nu era un basm, ci mai degraba un vis urat sau o realitate sfasietoare. Cazul nu este unic, ba dimpotriva. Pe unde mergi dai de asemenea oameni napastuiti de soarta. Si poate ca atunci cand vine vorba de copii si de batrani, inimile ni se intristeaza, pentru ca in alte cazuri am invatat sa nu mai vedem, ne-am imunizat putin. Poate devenim inumani... Putem crede noi, care vedem in fiecare zi cate un astfel de caz, ca Romania va ajunge vreodata la "standarde europene"? Doar daca suntem naivi. Am putea sa ne imaginam cum ar fi sa avem batrani cu pensii normale, care nu se bat pentru un telefon nou, in schimbul celui vechi, care ar putea sa-si ia linistiti toate medicamentele de care au nevoie si care, macar o data pe an, s-ar putea duce la tratament in nu stiu ce statiune? Oare cum ar fi sa nu mai vedem batranii disperati pe strazi, la primele ore ale diminetii, cum se duc inspre cabinetele doctorilor, la usile carora asteapta cu orele, pentru o banala reteta? Ar fi prea frumos sa fie adevarat, nu? Dar, pe de alta parte ne dam europeni. Facem parte dintr-o Uniune care ne-a primit si abia acum ne vede toate bubele. Si, cred eu, ziua in care ni se va da un respectuos sut in fund nu este tocmai departe. Dar, suntem europeni, vom avea salarii in concordanta cu preturile, vom avea o viata mai buna si ne vom putea permite sa aveam batraneti linistile. Poate la Pastele cailor...

Scris de: {autor}Corina SAMOILA{/autor}