Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:31 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

L-am compatimit pe criminalul in serie

ro

18 Jan, 2010 03:16 1915 Marime text
cecilia_zarea_2.jpgÎn ultimele două zile, Constanţa a fost zguduită de povestea crimelor în serie comise, potrivit propriilor declaraţii, de Valentin Şlepac şi Adrian Grigoraş, la iniţiativa lui Sergiu Băhăian. Şocaţi, oamenii au aflat că cel puţin patru persoane au fost asasinate de Şlepac şi Grigoraş, criminalii îngropându-şi victimele de vii sau drogându-le şi aruncându-le în Dunăre.

După cum au precizat anchetatorii, nu este exclusă posibilitatea să existe mai multe victime, care încă nu au fost descoperite. În ceea ce mă priveşte, de prima dată când am auzit de numele şi implicarea lui Valentin Şlepac, fără să cunosc exact că acesta este presupusul autor al omorurilor, mi-am zis că trebuie să fie vorba despre vreo greşeală. Îl cunosc pe Şlepac. Mă rog, atât cât poate fi cunoscut un suspect în mai multe dosare de înşelăciune şi spălare de bani. L-am văzut pe la instanţă, am vorbit cu el. Nu am fost şocată să aflu de implicarea lui pentru că nu mi-ar fi lăsat impresia că ar fi fost vreun om onest, ci pentru că, din contră, îl consideram un escroc de duzină, şi nici măcar unul foarte descurcăreţ, din moment ce reuşise să fie prins şi trimis în judecată în mai multe dosare. Aproape că l-am crezut în urmă cu mai bine de un an, când se jura că nu a avut nicio implicare în înşelăciunile de 800.000 de euro, susţinând că a fost scos ţap ispăşitor de Petrică Captalan şi Ionel Ulezu, adevăraţii autori ai faptei, în versiunea lui, care fugiseră cu banii. Atâta doar că nu ştiam la momentul acela (nici eu, şi nici instanţa de judecată) că Ulezu şi Captalan în spatele cărora se ascundea Şlepac erau morţi demult, fiind îngropaţi de vii într-o hazna şi într-o grotă. Că zac în nişte gropi improvizate, în curtea unor săteni din Măgura, ucişi de însuşi Şlepac, după cum a recunoscut acesta în faţa procurorilor DIICOT. Aşa cum am spus, nu puteam să cred că Şlepac, escrocul de duzină, ar avea vreo implicare în acest caz. Când am primit confirmarea că se află printre principalii suspecţi, mi-am zis, de asemenea, că este o greşeală. Că, cel mai probabil, adevăratul acuzat a reuşit şi de această dată să fugă cu banii, lăsându-l pe Şlepac veşnic ţap ispăşitor. Abia când am auzit de la procurorii DIICOT că „escrocul de duzină" şi-a recunoscut crimele, am realizat că nu era nicio greşeală. Căci cine ar putea fi convins - şi cu ce preţ? - să mărturisească nişte asasinate pur şi simplu monstruoase, pe care nu le-a comis? Cred că răspunsul este că nimeni n-ar mărturisi de bună voie crime pe care nu le-a comis. Şi când mă gândesc că l-am şi compătimit la un moment dat pe Şlepac, când se plângea la instanţă că un avocat i-a cerut câteva zeci de mii de euro onorariu!... Şi l-am mai luat şi peste picior! Ce să zic, bine că am compătimit criminalul în serie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • marina 18 Jan, 2010 22:14 Si eu te compatimesc pe tine pentru felul in care scrii.Si ii compatimesc si pe aia care te platesc. Nu am vazut asemenea prostie de cand ma stiu. Tu nu cunosti rostul unui editorial.