Evlavie la comanda

Ca popor credincios ce suntem, la fiecare mare sarbatoare din calendarul crestin ortodox, evlaviosii de pe plai mioritic, cu credinta in suflete, se inghesuie sa-l preaslaveasca pe Cel de Sus, apreciind respectivele zile drept singurele in care ruga lor ajunge la "destinatar".

Cu mic cu mare, poporul din diferite colturi ale tarii se supune dogmelor crestinesti atunci cand vine vorba de scoaterea vreunei racle cu moaste ori sarbatorirea vreunui sfant mai important. Pana aici nimic de neapreciat. Ceea ce ma intriga - si poate nu doar pe mine - este de ce noi, ca popor credincios, cum sustinem ca suntem, ne aratam credinta, intr-o maniera extrema, doar atunci cand se face publicitate in acest sens. Credinta, in fond, pentru unii dintre cei care ar trebui sa aiba frica lui Dumnezeu, a devenit o mica afacere. Tarabe cu diferite "accesorii" bisericesti sau nu invadeaza zonele limitrofe lacaselor de cult, saracindu-l pe cel cu credinta in suflet, doar in zilele de sarbatoare, si facandu-l sa creada ca achizitionarea unei cruciulite sau a unei iconite il va ierta de toate pacatele. Cand, de fapt, le umple bisnitarilor buzunarele de bani si atat. Dar sa zicem ca suntem in stare sa acceptam chestiunile de acest gen... insa cand gratarele sfaraie langa o icoana facatoare de minuni si credinciosii ba se cinstesc cu un sprit, ba fac plecaciuni in fata icoanei Maicii Domnului, asta depaseste orice limita a bunului simt. Acum vreo doua zile, pe un post de televiziune central era prezentata, intr-un luminis dintr-o padure, in preajma unei manastiri, o satra de "deghizati" credinciosi ce "se rugau" Celui de Sus pentru sanatate, prosperitate si belsug, langa un gratar cu carne proaspata, chiar daca eram in plin post, pe ritmuri picante de manele. Ca sa fie complet tabloul, nu? In fond, omul e liber sa faca ce doreste, insa un minim de bun simt consider ca e absolut necesar, mai ales in imprejurari de acest gen. "Eeee, asta-i buna acum, altceva nu ai de facut?", mi-ar spune multi. Dar daca pe mine nu m-ar deranja aspecte de acest gen, atunci ceilalti ar aprecia sarbatoarea doar in sensul ei practic, material al cuvantului, partea spirituala fiind tot mai mult data la o parte, uitata. Padurile sunt oricum invadate, in fiecare week-end, de petrecareti "inarmati" cu toate cele necesare unei ghiftuieli cum se cuvine... Macar cateva zile pe an ar fi necesar ca cei "cu credinta" sa se abtina sa-si "etaleze" manelele la un volum cat mai aproape de maximum.

Scris de: {autor}Claudia CANDET{/autor}