Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:13 15 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Welcome to Mamaia Imagini cu care Mazăre nu se poate lăuda la Monte Carlo (galerie foto)

ro

10 Sep, 2012 01:00 6529 Marime text

deschidere.jpgFinalul de sezon estival a adus după sine mai multe laude decât realităţi strălucitoare. Mamaia preferată a lui Radu Mazăre zace acum în aşteptarea viitoarei veri. Numai că am uitat că Mamaia nu înseamnă doar câteva cluburi cu profituri mari şi clienţi mulţi, ci mai mult decât atât.

 IMG_3646.jpg

Ce vedem în Mamaia? Nicidecum ceva care să ne placă. Mizerii nenumărate şi dintre cele mai felurite, dune de nisip pe spaţiul mai mult uscat decât verde, fire electrice ieşite din asfalt, pisici în putrefacţie şi fântâni secate, clădiri distruse, în paragină, hoteluri în paragină lângă altele luxoase şi câte şi mai câte.

 IMG_3655.jpg

Teatrul de Vară a fost abandonat şi oferă una dintre cele mai dezolante imagini din staţiune, parcă în ciuda vremurilor de glorie demult apuse. Spaţii comerciale neocupate şi devastate, clădiri nefinalizate, schelete de imobile care au fost menite să strălucească. Mizeria tronează chiar şi în apropiere de Aqua Magic sau Hotel Flora, chiar dacă nu ne-am fi aşteptat la aşa ceva, ştiind apropierea primarului Mazăre de cele două obiective turistice.

 IMG_3659.jpg

La Mamaia e mizerie în iarbă, nu splendoare. Ar trebui să credem că în plin sezon a fost altfel?! Nicidecum. Ba, chiar mai rău.

Evident, părerea primarului Mazăre este alta: „Este cel mai bun sezon de la Ceauşescu încoace dacă îi luăm şi pe cei care au venit la mare şi nu s-au înregistrat oficial şi care sunt foarte mulţi şi e foarte bine şi am lăsat să fie aşa.

 IMG_3750.jpg

Aţi văzut că nu i-am fugărit pe cei care închiriază, pentru că cei care închiriază sunt de fapt constănţeni care îşi suplimentează veniturile", a afirmat Radu Mazăre săptămâna trecută. Şi, ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, va reprezenta Mamaia cea frumoasă la un eveniment la Monte Carlo: „O să ne întâlnim într-o delegaţie în luna noiembrie la Monte Carlo, unde este Festivalul Mondial al Cluburilor şi unde se pare că vom primi un premiu pentru cea mai dinamică staţiune în acest domeniu din lume". Are şi cu ce se lăuda...

IMG_3756.jpg

IMG_3771.jpg

IMG_3783.jpg

 

 

 

 

IMG_3833.jpg

IMG_3869.jpg

IMG_4087.jpg

IMG_4250.jpg

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii