Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:27 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Teapa lui Teodosie

ro

13 May, 2009 02:54 4557 Marime text
deschidere_IPS.jpgFlorin Chelaru: „L-am aşteptat pe Înalt Preasfinţia Sa Teodosie de la 6.30 la 11.00"

ÎPS Teodosie ar fi trebui să participe, ieri, la o ceremonie religioasă, la Năvodari. Însă... ghinion. Arhiereul nu a mai ajuns.

Întors în ţară de numai câteva zile, cel care poartă numele laic de Macedon Petrescu a şi uitat de unde a plecat. Sau mai bine spus de unde s-a întors şi cine l-a plimbat prin Italia. Pentru că ÎPS a văzut ţara pizzei şi a pastelor prin bunăvoinţa primarului de Năvodari, Nicolae Matei. Edilul s-a gândit că ar fi frumos să aducă în oraşul pe care îl conduce mir ce izvorăşte din moaştele Sfântului Nicolae, pentru biserica ce poartă acest hram. Aşa a ajuns delegaţia din Năvodari, împreună cu Arhiepiscopul, la Bari. Întors mai devreme în România natală, Teodosie şi-a făcut un alt program decât cel stabilit iniţial. Şi, dacă în prima fază ar fi trebuit să-i onoreze pe năvodăreni cu prezenţa, pentru a oficia Sfânta Liturghie şi pentru a lua parte la o procesiune, întâi stătătorul spiritual al Tomisului s-a lăsat aşteptat câteva ore bune. Iar oamenii au rămas cu aşteptatul, pentru că Teodosie n-a mai apărut. Aşadar, programul prevedea ca ieri, la ora 08.00, ÎPS Teodosie să ajungă la Năvodari, la Biserica Sf. Nicolae. Slujba religioasă a început încă de la 6.30, însă evenimentul, cu tot cu procesiune, s-a terminat pe la 11.00, iar năvodărenii au avut ceva de aşteptat...

nicolae_matei_28.jpgMatei: „O fi fost obosit"

Din nefericire, nici primarul Nicolae Matei nu a fost prezent la eveniment, din cauza faptului că a pierdut avionul de întoarcere din Italia. Însă nici nu a fost anunţat că Înaltul nu va mai veni la procesiune. Cu toate acestea, Matei s-a dovedit a fi un bun creştin şi a avut numai vorbe de laudă despre Arhiepiscop. A recunoscut că nu ştia că Teodosie va lipsi, însă a dat vina pe oboseala înaltei feţe bisericeşti: „Nu ştiu de ce nu a ajuns ÎPS Teodosie. Nu am nicio idee. Nu mi-a spus nimic. O fi fost obosit". Aşadar, responsabil de toate cele a rămas viceprimarul Florin Chelaru. Care nu a ştiut nimic despre absenţa nemotivată a Înalt Preasfinţiei Sale. „Iniţial, ştiam că vine. Apoi am văzut că nu a mai venit, dar nu mi-am permis să-l sun, mai ales din cauza situaţiei ăsteia în care se află acum. L-am aşteptat de la 6.30 la 11.00", a declarat viceprimarul.

ips_teodosie_poza_buna.jpgÎPS: „Nu am văzut filmuleţul"

Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei, preotul Eugen Tănăsescu, a explicat de ce ÎPS Teodosie nu a mai ajuns la Năvodari: „A primit o invitaţie pentru a se întâlni cu o delegaţie din America, pentru a discuta o temă urgentă. Întâlnirea a avut loc în Constanţa. Apoi a participat la două slujbe de înmormântare, ale profesorilor universitari de la Ovidius, la Cimitirul Central. Apoi ştiu că era aşteptat la o întâlnire în Bucureşti. Nu ştiu ce a discutat cu cei din America". Este adevărat, Macedon Petrescu a fost prezent la Cimitirul Central, aceasta fiind prima ieşire în faţa presei, de la dezvăluirile colegilor de la România Liberă. Nu a vorbit foarte mult. A spus că nu a văzut filmuleţul postat de cotidianul central şi că nu doreşte să discute pe baza acestui subiect, nefiind acela motivul prezenţei sale. „Am venit la mormântul unui coleg de universitate", a mai spus Teodosie. Apoi le-a întors spatele jurnaliştilor. Bârfele spun că Înalt Preasfinţia Sa pleacă la Bucureşti nu pentru o întâlnire, aşa cum a spus Tănăsescu, ci pentru a obţine viză pentru Statele Unite ale Americii. Informaţia nu a putut fi contactată de purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei, care a declarat că nu exclude posibilitatea ca ÎPS să fi primit vreo invitaţie din partea delegaţiei americane, însă nu poate confirma informaţia.

{mos_ri:Teodosie}
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii