Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:59 15 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Senol Zevri, despre Mazare si Constantinescu „Baietii astia nu se uita la lege"

ro

01 Oct, 2009 03:20 3621 Marime text

deschidere.jpgInterviu cu Senol Zevri, directorul coordonator al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa

Ce ne puteţi spune despre controlul venit de la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi de la Ministerul Mediului?

Pe data de 28.09, la ora 16 şi 4 minute, deci cu 26 de minute înainte de încheierea programului, am primit un fax de la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, conţinând o decizie a preşedintelui ANPM, prin care eram informaţi că o echipă de şase persoane se va deplasa la Constanţa pentru a efectua un control în zilele de 29 şi 30 septembrie. În articolul 2 al acestei decizii se făcea precizarea că deplasarea se va efectua în scopul verificării unor nereguli semnalate prin sesizările primite. Subliniez: în scopul verificării unor nereguli. La articolul 3 se spune că verificările se vor finaliza printr-un raport care va fi înaintat conducerii Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului. Vreau să zic că acest fapt a fost o surpriză, aş putea să spun şocantă pentru colegii mei care sunt mai vechi în APM, pentru că nu prea s-a pomenit ca o echipă de şase persoane să vină la Agenţia Constanţa şi să stea două zile să verifice. Faptul că acest fax a fost trimis aşa de târziu, repet, la 16.04, pentru a anunţa un control a doua zi, bineînţeles că m-a pus pe gânduri, având în vedere şi istoria raporturilor mele cu actualul ministru al Mediului şi cu echipa din PSD Constanţa care îl susţine. Am aşteptat această vizită, au venit cei şase membri ai comisiei şi bănuielile mele s-au adâncit în cursul acestei discuţii. De ce? În afară de acest fax, trimis foarte târziu, mai este o chestie care nu mi-a plăcut şi m-a pus pe gânduri, şi anume exprimarea din articolul 2: „deplasarea se va efectua în scopul verificării unor nereguli semnalate".

Vi s-a spus care sunt aceste nereguli?

Nu, nu mi s-a spus. Problema este alta. Comisia nu venea să verifice sesizările, ci neregulile. Asta înseamnă că Agenţia Naţională, respectiv preşedintele ei, ştia că în Constanţa sunt nereguli şi nu veneau decât să verifice aceste nereguli, respectiv cât de mari sunt, cât de nereguli sunt sau mai puţin. Dar pentru Agenţia Naţională era clar că există nereguli în Agenţia Judeţeană. Suspiciunile mele s-au adâncit în cursul discuţiilor cu echipa de control în ce sens: ei mi-au spus verbal, dacă pot să spun aşa, că practic vor verifica întreaga activitate a agenţiei. Între „nişte nereguli", chiar dacă ele deja există, şi întreaga activitate este deja o contradicţie foarte mare. Eu le-am spus că nu le cer să-mi spună ce sesizări au primit, dar să-mi precizeze punctual ce dosare vor ca să le dau. Dar nu să-mi verifice mie întreaga activitate, pentru că aşa spune în acel fax.

Activitatea de când aţi fost numit sau în ultimul an?

Nu s-a precizat acest aspect. Au spus doar că întreaga activitate. În al doilea rând, dacă sunt nişte nereguli, aşteptam să-mi prezinte în scris tematica acestui control. Dar nu să spună că vor să verifice întreaga activitate, şi asta doar verbal. Aşa că în cursul acestor discuţii şi în urma faptului că reprezentanţii comisiei nu m-au lămurit ce vor de fapt, nu au făcut decât să îmi adâncească suspiciunile şi să mă convingă că scopul acestui control este pur politic. Şase persoane, două zile, să verifice întreaga activitate a Agenţiei nu înseamnă pentru mine decât că se dorea neapărat să se găsească nereguli şi să plece victorioşi la Bucureşti, să spună „Domne, am găsit nereguli în ceea ce priveşte activitatea lui Zevri, aşa că putem să-l belim!". Vrând-nevrând, nereguli poţi să faci oricând şi eu recunosc deschis că am făcut. Să vă dau nişte exemple: proiecte pentru măsura 322. Am primit proiecte de la 46 de primării. Le-am rezolvat pe toate într-un timp destul de scurt, în condiţiile în care a trebuit să aduc oamenii să-i conving, în condiţiile în care ei nu sunt plătiţi pentru asta să vină două sâmbete la rând să lucreze şi, în anumite cazuri, având în vedere caracterul limită al necesităţii rezolvării acestor dosare, am mai trecut cu vederea să spunem unele lucruri, respectiv nu ştiu ce primărie trebuia să-mi aducă o hârtie în nu ştiu ce zi, însă am închis ochii şi am lăsat să o aducă a doua zi. Din punct de vedere legal, asta este o neregulă. Da, am făcut nereguli. Ideea a fost să ajut administraţiile publice locale, indiferent că ele au culoare roşie, portocalie sau galbenă. Sunt mulţi primari PSD-işti care au apreciat asta şi mi-au lăudat public activitatea. Altă neregularitate: Inspectoratul Şcolar Judeţean, condus de un reprezentant al PSD-ului, mi-a trimis spre avizare opt proiecte de reabilitare a unor şcoli. Legea spune că eu nu pot să le înmânez hârtia care cuprinde avizul de mediu, fără ca beneficiarul să fi plătit o taxă de 100 de lei. Cum banii aceştia urmau să fie plătiţi de Ministerul Învăţământului, ceea ce implica un proces birocratic, eu am comis o neregularitate, am încălcat legea, le-am dat avizele de mediu şi am spus că banii mi-i plătesc după ce se parcurge întreaga procedură birocratică. Deci am încălcat legea. Ori, dacă aceşti băieţi trimişi de Agenţia Naţională şi de Ministerul Mediului să verifice întreaga activitate a agenţiei era imposibil să nu găsească aceste nereguli, da? Şi, din punct de vedere al legii şi al lor, eu eram pasibil de sancţionare, ceea ce cred că urmăreau. Ca să nu spun că am informaţii din interiorul ANPM că s-a ordonat politic, şi o spun cu toată responsabilitatea, verificarea unor agenţii judeţene conduse de directori de altă culoare politică decât cea a PSD-ului.

senol_zevri_05.jpgControlul credeţi că a fost trimis direct de la ministerul condus de Nicolae Nemirschi, dar din câte am văzut pe semnătură, de Virginia Ştefănică, fosta şefă a SPIT VBL?

Eu cred şi o spun cu toată tăria că acest control nu a fost ordonat de domnul ministru Nemirschi, ci a fost ordonat de susţinătorii lui din PSD Constanţa, Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu, care după cum ştiţi s-au opus cu foarte multă tărie nominalizării şi numirii mele ca director coordonator al Agenţiei pentru Protecţia Mediului.

De-a lungul timpului, aţi avut curajul să vă opuneţi multora dintre proiectele echipei Radu Mazăre. Un punct de referinţă este dezbaterea publică pentru orăşelul lacustru, când aţi fost printre singurii care au avut curajul să spună că nu este un proiect tocmai bun. Aţi fost un ghimpe în coasta lui Radu Mazăre. Resimţiţi acum urmările acestei poziţii?

Eu, personal, nu am nimic cu Radu Mazăre sau cu Nicuşor Constantinescu. La noi, la tătari, este o vorbă: „Nu-mi dau să mănânc". Aşa că nu am nimic cu ei. În schimb, eu sunt şi spun la modul cel mai serios, în demnitatea mea de om şi de cetăţean, de comportamentul lor ca persoane publice într-un oraş care este considerat oraş european, în mileniul III. Deci, ceea ce fac aceşti domni pe mine mă ofensează ca cetăţean care gândeşte şi acţionează în deplină libertate de conştiinţă. Asta este tot ceea ce eu am de împărţit cu ei. În ceea ce priveşte proiectele lor, este un lucru pe care nu vor să-l înţeleagă. Există o lege pe care cu toţii trebuie să o respectăm, că ne chemăm Senol Zevri sau Radu Mazăre. Eu, în activitatea mea, în agenţie, încerc să mă conduc după acest principiu. Ei, în activitatea lor la primărie şi Consiliu Judeţean, nu înţeleg acest lucru. Pentru ei legea este doar un atribut arbitrar, pe care pot să-l încalce oricând, pe care pot să-l dea deoparte şi pe care pot să-l folosească în momentul în care au nişte interese. În rest, legea pentru ei nu acţionează. Ori, în momentul în care vin cu nişte proiecte despre care spun că sunt strălucite, dar nu ţin cont de acest lucru esenţial care este legea, eu, ca cetăţean şi acum în calitate de director al APM, nu pot să le spun decât nu. Lucru pe care, de altfel, l-am şi făcut vizavi de nişte proiecte înaintate de Primăria Constanţa. Legea trebuie respectată de toţi.

Aşa se întâmplă acum. Însă, înainte să ajungeţi la APM au fost avizate proiecte cu multe semne de întrebare. Ne referim aici la hoteluri şi blocuri construite pe spaţiu verde şi aşa mai departe. Cum se poate aşa ceva?

Din păcate, în ultimii ani am observat şi eu în Constanţa, şi din cauza asta am şi luat atitudine de câte ori am putut, un adevărat atentat sălbatic, nemilos, la adresa a ceea ce înseamnă mediu, în mod special, şi viaţă comunitară, în general. Toată lumea ştie că spaţiile verzi sunt din ce în ce mai puţine, în schimb, apar tot felul de blocuri, de obiective care atentează la viaţa cotidiană a omului şi la sănătatea lui. Din păcate, aceste lucruri s-au întâmplat. Eu spun încă o dată, cât voi fi director al acestei Agenţii, voi face tot ce depinde de mine, având legea în spatele meu, ca aceste lucruri să nu se mai întâmple. Şi aici vreau să vă dau un exemplu concret: la puţin timp după ce am venit ca şi director, am primit anumite sesizări de la asociaţii de proprietari din zona Faleză Nord, personal am luat legătura cu ei şi i-am asigurat că nu voi da niciodată acord de mediu pentru construirea fie a unor blocuri, fie a unor vile pe un spaţiu care este acum liber şi pe care bătrânii şi copiii îşi petrec timpul liber.

Însă, pe bulevardul Tomis avem trei proiecte pe spaţiul verde. Deja s-a construit acolo. Este spaţiu verde, chiar dacă, oficial, destinaţia i-a fost schimbată.

Aşa este. Din păcate. Ce pot eu să fac la ora actuală? Doar să observ cu tristeţe şi să iau act de cele întâmplate. Şi mai pot face ca aceste lucruri să nu se mai întâmple. Pe de altă parte, din păcate, Agenţia Naţională este numai o parte dintr-un întreg sistem instituţional şi, în momentul în care o anumită parte din acest sistem nu-şi face datoria în totalitate, puterile mele sunt limitate, pentru că am şi competenţe limitate, şi atunci s-ar putea ca lucrurile despre care vorbim acum să se întâmple indiferent dacă eu, ca agenţie, le aprob sau nu. Pentru că se întâmplă un lucru: sunt multe investiţii şi încă foarte mari, care demarează fără ca cei care le fac măcar să catadicsească să treacă pe la Agenţie. Deci, realizează aceste investiţii fără acord de mediu şi implicit fără autorizaţie de construire. Sau, potrivit unor informaţii pe care le am, au autorizaţie de construire, însă este dată ilegal, pentru că în spatele ei sau în dosarul pentru acordarea ei nu există şi acordul de mediu. Mi se pare o chestie foarte gravă.

Aţi primit vreun mesaj de la Mazăre referitor la cum ar trebui să coordonaţi activitatea la APM?

Nu, nu s-a întâmplat aşa ceva. Controlul, însă, a fost un mesaj: „Ai grijă ce faci, că suntem cu ochii pe tine!". Pe de altă parte, vă mai dau un exemplu referitor la mesaje sau la aşteptările lor legate de cum ar trebui să funcţioneze APM. S-a întocmit un plan de dezvoltare metropolitană, care, în esenţă, este un lucru foarte bun şi ar trebui apreciat. Un reprezentant al Primăriei Constanţa, care este titularul principal al acestui plan de dezvoltare, a venit şi mi-a înmânat chiar şi o adresă scrisă, prin care mi se cerea să avizăm de urgenţă cest plan fără a parcurge toate etapele procedurale, în virtutea faptului că este un plan foarte important şi că el nu se încadrează în prevederi legale şi că finanţatorii abia aşteaptă să vină să arunce cu bani în stânga şi în dreapta pentru implementarea acestui proiect. Oricât de bun ar fi acest plan şi merită apreciat, eu nu pot să fac decât ceea ce îmi dă voie legea. Legea prevede că orice proiect sau program trebuie analizat din punct de vedere al impactului de mediu şi trebuie să parcurgă o procedură pentru avizare şi le-am spus îmi pare rău, nu pot să fac acest lucru şi le-am dat răspunsul clar. Ce a făcut Primăria Constanţa? A trimis o sesizare la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, în care s-a plâns de atitudinea mea. Bineînţeles că ANPM m-a sprijinit şi a informat primăria că APM încalcă legea.

Revenind la proiectele „strălucite" ale echipei Mazăre. Vom avea şosea de coastă?

Nu ştiu, nu depinde de mine.

Dar am înţeles că s-a avizat un drum, nicidecum o şosea. Presupunem că este drumul tehnologic pentru reabilitarea malurilor.

Da, aşa ştiu şi eu. Ăsta este încă un exemplu. Sunt proiecte care pot fi mai mult sau mai puţin bune sau benefice, însă este obligatoriu ca ele să fie elaborate în conformitate cu legea. Ori, dacă vine cineva să spună că are un proiect nemaipomenit şi că legea nu mai contează din aceste motive, eu nu pot să dau decât un răspuns: „Nu. Proiectul acesta trebuie să respecte legea".

Însă, la puţin timp după numire, ministrul Nemirschi s-a bătut cu pumnul în piept că Ministerul Mediului va face acest drum tehnologic, care va reprezenta scheletul viitoarei şosele de coastă. Cum facem? Ne-am mândrit, facem drumul tehnologic, însă poate săptămâna viitoare Nemirschi nu va mai fi la Mediu.

Eu, din ce ştiu, primarul Mazăre, chiar şi după votul negativ din Senat, a spus că proiectul va continua.

Deja se face licitaţie pentru studiul de fezabilitate.

În principiu, nimeni nu neagă necesitatea acestei şosele. Însă trebuie să ne uităm la lege. Dar băieţii ăştia asta nu fac. Nu se uită la lege, pentru că nu îi interesează legea.

Credeţi că reabilitarea malurilor şi şoseaua de coastă reprezintă doar un pretext pentru a „securiza" cartierul consilierilor şi restul de ansambluri de locuinţe care se nasc pe malul mării? Malul cade în zonele alea..

În 2002, când eram membru al ONG Mare Nostrum, am sesizat public despre acest cartier numit al consilierilor, din zona Faleză Nord, prelungirea străzii Ion Raţiu. Asta, în condiţiile în care la ora aceea erau în vigoare prevederile legii gestionării private a zonei costiere, care interzicea orice construcţie pe o rază între 50 şi 150 de metri de coastă. Acest cartier, în întregimea lui era o încălcare a legii zonei costiere. Am luat atitudine, am sesizat şi Agenţia de Mediu, la acea oră şi nu s-a luat nicio măsură. Ce spuneţi dumneavoastră este perfect plauzibil. Până la urmă, de ce să nu spunem lucrurilor pe nume: în spatele unor vorbe pompoase despre binele Constanţei şi al constănţenilor, despre marile proiecte ale Constanţei, nu se ascund decât nişte interese extrem de concrete, mercantile, financiare, de grup şi aşa mai departe.

O parte din şoseaua de coastă ar însemna terenuri retrocedate, ce vor fi expropriate.

Corect. Şi în momentul în care vorbim despre proiectele măreţe ale Constanţei, vorbim despre proiectele grupului Mazăre-Constantinescu. Pentru că asta este mentalitatea lor, pe care am auzit-o exprimată în diverse moduri, din păcate, la foarte mulţi decidenţi. Asta este prima întrebare: „Ce ne iese?". Dacă ne iese, hai să facem proiectul.

Vorbeaţi mai devreme de ONG-uri. Nu vi se pare că ONG-urile de mediu s-au dat de partea primarului Radu Mazăre?

Într-o oarecare măsură, da. Dar înainte de a observa acest lucru ar trebui să vedem că ONG-urile sunt nişte organizaţii pornite din cele mai bune intenţii, din dorinţa unor oameni de a face bine.

Aşa este, dar drumul spre iad este pavat cu bune intenţii.

Ştiu, dar în condiţiile în care răul este înrădăcinat şi toată lumea se „dă" de partea lui Mazăre şi Constantinescu, atunci ONG-urile, săracele, cum să reziste.

Dar să ne aducem aminte în 2004 care a fost ONG-ul cel mai pornit împotriva mall-ului din Parcul Tăbăcăriei?

Da, ştiu, ştiu. Acea atitudine activă a fost imprimată de mine. A fost ONG-ul Mare Nostrum.

În 2009, Mare Nostrum plantează pomi de la Pomacost în Parcul Tăbăcăriei, împreună cu Primăria.

(râde) Nu vreau să mă pronunţ în acest caz.

Este normal? Atât vă întreb...

Este bine că s-au plantat nişte pomi. Dar să vă spun ceva. În momentul în care am ajuns aici, am primit foarte multe sfaturi prieteneşti. „Măi, în momentul în care vezi că toată lumea este de partea lor, fie tacit, fie în mod direct, ce rost are ca tu să te pui de-a curmezişul?". Şi vreau să vă spun cu toată sinceritatea că, la un moment dat, am fost şi eu înclinat să-mi văd de treaba mea, pentru că nu are rost să mă pun de-a curmezişul unui sistem care pare atotputernic şi într-o luptă în care nu iese decât unul învins - eu, ca persoană. Însă, tentaţia a fost de scurtă durată şi mi-am revenit.

{mos_ri:Senol Zevri}
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • surmelis argentina pusa 01 Oct, 2009 07:17 DOMNIA SA,D-L SENOL ZEVRI ,S-A UITAT IN OGLINDA SA VADA CE FADZA ARE ?