Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:05 19 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Contractele cu agentiile turistice aduc venituri Muzeului de Istorie

ro

27 Jan, 2007 00:00 824 Marime text

Activitatea de pregatire pentru sezonul estival este in plina desfasurare la Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie Constanta.

Numarul de vizitatori straini care trec anul pragul institutiei de cultura se reflecta in veniturile proprii ale muzeului. Potrivit lui Constantin Chera, directorul MINA Constanta, patrimoniul pe care-l detine institutia este in mare parte necunoscut europenilor si americanilor. In acest sens, urmeaza ca, in cel mai scurt timp, sa fie contactate toate agentiile turistice care au adus in mod constant vizitatori. O atentie deosebita se indreapta asupra agentiilor din Bulgaria, in conditiile in care cele doua tari au initiat proiecte de colaborare transfrontaliera. La acestea se mai adauga si doua agentii, din Elvetia si SUA. "In urma demersurilor noastre, din ce in ce mai multe agentii isi aduc clientii la obiectivele din judet. Pentru acest an am primit propuneri privind extinderea serviciilor turistice la Adamclisi, Histria si Harsova". Turistii care viziteaza expozitiile muzeului manifesta un interes deosebit pentru Salile Tezaur, motiv pentru care aceste sali sunt supuse lucrarilor de modernizare, cu scopul de a pune mai bine in evidenta exponatele de patrimoniu cultural- national. Printre cel mai admirate piese se numara grupul statuar Fortuna cu Pontus, sarpele fantastic Glycon sau modelul unei intrari in templu al zeitei Nemesis, reprezentata in dubla ipostaza. De un interes deosebit se bucura si numeroasele piese de metal pretios ce dovedesc o inalta maiestrie artistica a mestesugarilor antici. "In noile conditii ale aderarii tarii noastre la Uniunea Europeana, contam pe o crestere a numarului de vizitatori cu cel putin 10%", a precizat Constantin Chera.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii