Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:37 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Steagul Ucrainei pe Primăria din Cernavodă

ro

29 Nov, 2008 01:03 1439 Marime text
deschidere_3.jpgPrimăria a arborat, timp de o zi, steagul Ucrainei, cu doar trei zile înainte de Ziua Naţională a României.

Apariţia simbolului altei ţări a fost, potrivit primarului din Cernavodă, Mariana Mircea, rezultatul decupării unei părţi din steagul ţării, culoarea roşie, şi păstrarea celor două culori, simbol al altei ţări şi al unui partid local. „A fost o simplă glumă a unor copii sau tineri. Nu se ştie exact cine a făcut acest gest, adică a decupat steagul ţării pe care noi îl aveam arborat. A vrut să lase simblolul altui partid", a  declarat primarul.
În cursul zilei de ieri, drapelul în cauză a fost înlocuit. Primarul a precizat că se vor face cercetări în acest sens, iar cei care au glumit cu simbolul ţării vor răspunde pentru gestul lor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii