Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:07 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primarul Mazăre şi-a publicat averea (documente)

ro

25 Jul, 2011 20:00 4740 Marime text
Mazare_Radu_Mazare_063.jpgDin banii pe care îi deţine în conturi, dar şi din cei cash, pe parcursul unui an, primarul Constanţei, Radu Mazăre, a cheltuit 42.250 euro şi 1.189,09 dolari

Criza se pare că a ajuns şi în buzunarele primarului constănţean. Cel puţin aşa arată ultima declaraţie de avere a edilului, postată pe site-ul Primăriei Constanţa, dar completată pe 23 mai a.c. Nici viceprimarul Gabi Stan nu a fost mai strângător în 2010, acesta cheltuind 20.000 de lei din suma totală pe care spunea că o are, 120.000 de lei.

Faţă de declaraţia completată în octombrie 2010, primarului Mazăre i s-a micşorat cota parte din cele două terenuri intravilane pe care le deţine în Bucureşti cu câte 0,16%, suprafeţele deţinute acum fiind de 24,16 metri pătraţi, respectiv 35,6 metri pătraţi. Mazăre este coproprietar al acestor două terenuri alături de Ionuţ Barbu, Cristian Bozgan, Irina Elena Chircă, Adrian Radu, Daniel Florin Rădulescu, Elisabeta Roxana Sfrija, Antoanela Carmen Săncescu, Marin Adrian Vâlsan - câte 8,33%, Ioana Isadolu, Daniel Bucura - 4,17%, dar şi Mihaela Oana Moldovan - 8,49% şi Elena Geraldina Neagoe - 12,53%.

Mazaare_Radu_Mazare_Gabi_Stan_02.jpgEdilul precizează că deţine aceeaşi şalupă cu motor Bayliner din 2001, aceeaşi remorcă pentru şalupă, dar şi trei conturi - unul în dolari cu 29.166,91 dolari, unul în lei - 29.060,83 de lei şi un altul de 67,87 de euro. În plus, mai are şi 285.300 de euro cash. Comparativ cu declaraţia aferentă anului 2009, completată în luna octombrie a anului trecut, cele două conturi ale primarului au fost reîmprospătate. Mazăre spunea atunci că deţine patru conturi în valoare de 5.500 USD, 24.856 USD, 67,87 euro, 29.060 de lei (valori comparabile cu cele de anul trecut) şi suma cash de 327.550 de euro. Cu alte cuvinte, Mazăre a cheltuit, pe parcursul unui an, 42.250 euro din suma pe care spunea că o deţine cash şi 1.189,09 dolari din conturi.

De asemenea, Radu Mazăre mai deţine acţiuni la şapte firme, în valoare de 136.220 lei, sumă căreia i se adaugă cinci împrumuturi acordate în nume personal către Xenoti SRL - 42.060 dolari, 16.499 lei şi 47.695 lei şi Ioanis Poulos Skantzikas - 600.000 de euro, 1.626.310 lei către Nisipuri SA.

Şi primarului i-a scăzut salariul

În ceea ce priveşte venitul pe care l-a realizat în anul fiscal 2010, edilul spune că a încasat de la primărie suma de 37.216 lei în vreme ce, în 2009, spune că a luat salarii în valoare totală de 46.812 lei. Mazăre şi-a mai pus în buzunare, de la SC Sigma Trading SRL, dividende în valoare de 11.592 de lei. În declaraţia de interese ce o deţine, Mazăre spune că este acţionar la SC Sigma Trading SA Constanţa unde are 138 de părţi sociale în valoare totală de 13.800 de lei, la SC Ideea Contrast SRL Constanţa, în calitate de asociat, are 1.062 de părţi sociale de 10.620 de lei, de la SC Compext SA Constanţa (acţionar) - 40 de părţi sociale de 100 de lei, SC Concordia Press SA (acţionar) - 18.120 de acţiuni în valoare de 90.600 de lei, la Xenoti SRL (asociat) are 250 de acţiuni, în sumă totală de 2.500 de lei, la SC Conpres Group SRL Constanţa (asociat) 60 de părţi sociale în valoare de 600 de lei şi la SC Royal Distribution Services SRL (asociat) cu 1.800 de părţi sociale de 18.000 de lei. Primarul deţine şi funcţia de preşedinte al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană, membru al Asociaţiei Naţionale a Scafandrilor şi Salvamarilor Profesionişti din România şi preşedinte al organizaţiei judeţene a PSD Constanţa.

În 2010, Mazăre apărea în Topul Forbes al celor mai bogaţi români cu o avere estimată la zece milioane de euro, despre care primarul spunea mai apoi că nu este conformă cu realitatea. În declaraţia sa de avere nu apar maşinile de epocă pe care le deţine, care însă, după cum a declarat cu alte ocazii, sunt trecute pe numele firmelor unde este acţionar sau asociat. Mazăre are un jeep Willis din 1968, un Cadillac Escalade, un Jaguar, dar şi o Toyota Land Cruiser din '77. În ultimii ani, primarul a adăugat şi un Studebaker Dictator din 1937, dar şi o replică Auburn din 1934, precum şi un model original, o maşină restilizată după un Lincoln Zephyr din 1935, comandată în SUA.

Ce-a mai pus la puşculiţă mâna dreaptă a primarului

La fel ca şi în declaraţia trecută, aferentă anului 2009, viceprimarul Gabi Stan, care şi-a actualizat documentul pe site-ul primăriei, nu s-a mai îmbogăţit cu nimic faţă de anul precedent. Majoritatea rubricilor cuprinse în declaraţia sa de avere au înscrise în dreptul lor „Nu deţin". Viceprimarul spune că nu are terenuri, nici clădiri, nici bunuri imobile, doar colecţia sa de monezi a rămas intactă şi la aceeaşi valoare estimată în urmă cu un an, 100.000 de euro. Despre banii ce îi deţine, Gabi Stan spune că are în numerar 100.000 de lei, cu 20.000 de lei mai puţin decât spunea în declaraţia din 2010, dar că nu are niciun leu pus în vreun cont. Despre datorii, aceleaşi ca şi în anul 2009, credite de 46.000 de euro, luate de la patru bănci (unul în 2006, iar trei în 2008), pe care trebuie să le returneze la zece ani de la contractare. În 2010, din salariul de la Primăria Constanţa a câştigat 36.432 de lei, în vreme ce soţia sa Mihaela a încasat de la Asociaţia Dobrogeană „Grigore Sălceanu" Constanţa suma de 8.930 de lei, iar de la Şcoala cu Clasele I - VIII salariul total 13.724 lei. Este trecut şi venitul pe care fiica sa l-a încasat din alocaţie, 504 lei.

 

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • tomass 26 Jul, 2011 12:41 Ziaristi verificati remorca pentru salupa ce capacitate de incarcare are ,pentru ca Mazariche ca sa plateasca mai putin in vama si la fisc a declarat pina in 500 kg cu toate ca salupa de pe ia avea peste o tona.Un hot ordinar care se preteaza la orice gainarie ca sa dea statului cit mai putin.
  • gixi 26 Jul, 2011 12:23 Nu te-ar fi luat Che nici sa-i faci bocancii!!!