Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:49 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Constanţa caută proiectant pentru amenajarea zonei de acces în Portul Turistic Tomis

ro

20 Aug, 2011 01:51 1178 Marime text
Primăria Constanţa organizează o procedură de achiziţii publice pentru atribuirea contractului pentru Serviciul de proiectare în faza PAC, PT, DDE aferent obiectivului de investiţii ,,Amenajarea integrată a zonei de acces în Portul Turistic Tomis şi Plaja Modern". Cei care doresc să execute acest serviciu trebuie să depună ofertele până pe 29 august, ora 10.00, urmând ca acestea să fie deschise în aceeaşi zi, la ora 12.00. Valoarea contractului este de 273.710 de lei. Garanţia de participare este de 5.474,20 de lei. Cuantumul garanţiei de bună execuţie este de 5% din valoarea totală fără TVA a contractului. Durata contractului de achiziţie publică este de zece zile pentru întocmire PAC, PT, DDE şi verificarea tehnică a documentaţiei elaborate Proiectul „Amenajarea integrată a zonei de acces în Portul Turistic Tomis şi Plaja Modern" face parte din Planul Integrat de Dezvoltare al Polului Naţional de Creştere Constanţa. Este vorba despre reabilitarea zonei cuprinse între Comandamentul Marinei, Hotel Palace, On Plonge, Port Tomis, Plaja Modern, scări acces Biserica Greacă, acces B-dul Ferdinand şi acces scări B-dul Ferdinand. Proiectul urmăreşte protejarea falezei, aflată în acest moment într-o stare avansată de degradare din cauza valurilor, cât şi legarea Portului Tomis de staţiunea Mamaia printr-o variantă care să ocolească centrul oraşului.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii