Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:39 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mai mulţi bani pentru refacerea drumurilor din Techirghiol Încă o suplimentare de la CJC pentru RAJDP

ro

25 Jul, 2011 00:00 1398 Marime text
rajdp_-_Techirghiol_reabilitare_drum_2.jpgConsiliul Judeţean Constanţa a dat a doua suplimentare Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri pentru lucrările de reabilitare şi modernizare drumuri în staţiunea balneoclimaterică Techirghiol, în valoare totală de 89.639,69 de lei, fără TVA

Cea de-a doua suplimentare vine după ce, în ianuarie, RAJDP a primit, în cadrul aceluiaşi contract, încă 411.637,22 de lei, fără TVA, în afara sumei date iniţial pentru derularea acestui contract, încheiat între CJC şi RAJDP, în 20 iulie 2010 de 10.095.874,47 de lei, fără TVA.

După cum şi-a obişnuit clienţii care lucrează în numele autorităţii judeţene, Consiliul Judeţean Constanţa continuă seria suplimentărilor cu un al doilea act adiţional, încheiat în beneficiul RAJDP pentru finalizarea lucrărilor în staţiune. În ciuda faptului că autorităţile locale din Techirghiol sperau ca lucrările să fie gata până la Festivalul care a avut loc în acest week-end, speranţele au fost în zadar. Abia dacă se vor finaliza până la finele lunii august, când sunt programate să aibă loc Zilele Oraşului. Până atunci, turiştii care vor veni să se refacă în staţiune, vor mai avea de mers prin praf şi ocolit pentru a ajunge spre exemplu din Techirghiol la Eforie, drumul care leagă cele două localităţi fiind în prezent închis pentru reparaţii totale. Atribuirea celei de-a doua suplimentări în valoare totală de 89.639,69 de lei, fără TVA, la data de 15 iunie a.c., a avut ca motivaţie faptul că au fost necesare lucrări suplimentare comandate în condiţiile stricte stabilite în directivă. Anumite surse spun că lucrările vor fi gata la finele lunii august, însă nimic nu mai este sigur cu atât mai mult cu cât nu este exclus ca să mai intervină şi alte lucrări necesare finalizării proiectului.

Proiectul de reabilitare a străzilor din Techirghiol este finanţat din fonduri structurale prin Programul Operaţional Regional 2007 - 2013, Axa prioritară 2 - „Îmbunătăţirea infrastructurii de transport regionale şi locale", Domeniul Major de intervenţie 2.1 „Reabilitarea şi modernizarea reţelei de drumuri judeţene, străzi urbane - inclusiv construcţia/reabilitarea şoselelor de centură".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii