Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:45 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum arată un trotuar de pe principalul bulevard al Constanţei (galerie foto)

ro

01 Aug, 2011 00:00 1775 Marime text

cap_5.jpgPentru cei care ştiu şi cei care nu ştiu, Poşta Mare este situată pe bulevardul Tomis. Cel mai mare bulevard al municipiului. Iar clădirea despre care vorbim este una impunătoare. Aşa cum este normal, între clădire şi bulevard este un trotuar.

De aici încolo, începe anormalul: trotuarul, exact în centrul oraşului este unul cu multe obstacole, adică valuri-valuri, cu gropi cu mari diferenţe de nivel faţă de cota 0. Pe trotuar mai sunt şi dale aşezate, la vremea lor, de nişte constructori tip Dorel. Între timp, din cauza rosturilor prea mari dintre dale au crescut bălării. Pe care nu le bagă nimeni în seamă.

trotuar_1.jpg

Şi dau impresia celui care ar dori să se plimbe prin centrul municipiului că se află prin curtea unei vădane bătrâne, singure şi neajutorate. Ne gândim că, poate, odată cu semnalul acesta, cineva de la primărie o să ajungă şi în faţa poştei. Pe trotuarul despre care vorbim.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Raspunsul lui Dorel 01 Aug, 2011 02:04 Insist sa-mi acordati dreptul la replica.Va rog sa nu mai dati vina pe mine.Imi permit sa va contrazic.Chiar in cazul asta,eu sunt nevinovat. Sau va rog sa precizati la care Dorel v-ati referit.La mine sau la frate-meu ? Cred ca la frate-meu Radu Stefan Dorel care poarta guler alb,cravata mov,este membru de partid,lucreaza in primarie si se pricepe la toate.Din motive economice,fundatia unui trotuar nu este calculata sa suporte sarcini rezultate din traficul autovehiculelor,fie ele si autoturisme usoare.Nu confundati rezistenta unui trotuar cu rezistenta unei parcari auto sau cu a unui drum carosabil.Mai devreme sau mai tarziu,toate trotuarele pe care stationeaza masini,vor ajunge ca cel din imaginea dvs.Din cauza asta multe trotuare din Constanta,sunt facute zob.Daca mai vreti un exemplu,mergeti la cap de linie la gara si o sa vedeti in ce hal arata o platforma pietonala pe care stationeaza autobuzele decapotabile sau alte masini grele.Radu gandeste, Dorel munceste,Dorel plateste.