Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:41 22 07 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Zilele Constantei, cu tur ciclist si concurs de role

ro

21 May, 2010 01:53 1829 Marime text
Pentru a marca într-un fel zilele Constanţei, autorităţile locale s-au făcut că întocmesc un program al activităţilor dedicate acestor zile de sărbătoare.

Dacă anii trecuţi organizau fastuos zilele oraşului, în 2010, dat fiind bugetul restrâns dedicat acestei sărbători, autorităţile locale s-au mulţumit doar cu organizarea unor concursuri de role, un tur ciclist al Dobrogei, o lansare a unei expoziţii de cartofilie şi a unui album al Constanţei. Şeful Direcţiei Relaţii Internaţionale, Petrică Munteanu, a anunţat că ieri s-a dat deja startul turului Dobrogei, mâine şi sâmbătă va avea loc concursul de role, la Gravity Park, iar în Mamaia, la hotel Vega, va fi o reuniune a unui grup de oameni de afaceri. „Nu avem niciun spectacol. Ne-ar fi trebuit nişte bani, iar în situaţia aceasta am preferat să dirijăm aceşti bani pentru alte scopuri. Primăria nu a cheltuit cu aceste evenimente niciun ban", a mai adăugat Munteanu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii